Taxe și interdicții pentru mașinile grele ce tranzitează municipiul. Primăria vrea să adopte un regulament pentru descongestionarea traficului în Bacău

Primăria Bacău a pus la punct un nou regulament ce are în vedere descongestionarea traficului în municipiu. Acesta va fi supus votului în ședința următoare a Consiliului Local.

Noul regulament are la bază delimitarea zonei centrale și ultracentrale a municipiului. Aceasta din urmă e cuprinsă între Hotel Decebal și “Ciupercuțe”, în timp ce zona centrală e delimitată de străzile Milcov, Caragiale, Vadul Bistriței, Mioriței, Gării, Constantin Ene, Tolstoi, Bucegi, Narciselor, Letea.

Ca urmare a noului regulament, vechiculele cu masa mai mare de 3,5 tone nu vor mai putea circula în zona centrală decât pe baza unui permis de liberă trecere, ce va fi eliberat de Poliția Primăriei. Prețurile propuse în proiect sunt 3 lei/tonă pe zi sau 2 lei/tonă la achiziționarea unui abonament lunar. În zona ultracentrală, circulația acestora e total interzisă. Sunt exceptate mașinile ce aparțin administrației locale și centrale, transportul în comun, etc.

De asemenea, în intervalele orare 7.00 – 9.00 și 16.00 – 18.00, circulația mașinilor grele și a mașinilor școlilor de șoferi va fi interzisă total în zona centrală.

Alte prevederi ale regulamentului stabilesc rutele transportului în comun, precum și reguli de parcare și staționare pe drumurile din municipiul Bacău. Proiectul poate fi studiat aici

Share this post:

Vezi comentariile (5)

  • Si cu zonele necentrale cum ramane? Ca-mi trec camioane si TIR-uri de 30 de tone pe sub geam, pe E85, peste niste gropi si denivelari ale carosabilului de zici ca suntem la tara. Si nu mi-e de planetarele masinilor, nici de zdranganiturile si huruiturile de fiare, ci de trepidatiile aproape continue produse blocurilor din zona.
    Am tot semnalat primariei si SSPM-ului problema, dar degeaba, nici sa puna 3 plombe peste gropile din zona nu sunt in stare, doar imi tot spun de 4 luni ca "se lucreaza in zona"...
    E vorba de fix intersectia Republicii cu Chimiei. Groapa cea mai mare poate fi admirata fix pe una din trecerile de pietoni principala. Soferii sunt rugati s-o ocoleasca, facand un pic de slalom, altfel vor sari oleaca cu capu-n plafoniera, iar eu, cutremurat putin, voi mai inca trage o injuratura...
    Macar de-am fi la tara, ca as cara eu personal o roaba de pietris s-o pun pe groapa...Cred ca se justifica renuntarea Bacaului de la statutul de minicipiu resedinta de judet, urmata de trecerea lui la stadiu de comuna - ce-i drept una maare, cu blocuri muuulte, si masini duruitoare care-o strabat in lung si-n lat.

  • In aceeasi idee a discriminarilor imbecile de zone prin orasul Bacau, se va propune si o taxa plus o bariera in intersectia Miorita-Stefan cel Mare, pentru cei care nu locuiesc in zona de Nord a orasului si doresc sa aibe acces la Arena Mall (indiferent de tipul de auto).

    • Acum, sa fii supărat ca Stafan cel Mare nu a fost inclus în zona de Centru, la fel ca și Constantin Ene, Tolstoi, Bucegi, Narciselor, Letea, poate fi de înțeles, chiar dacă asta ar fi însemnat sa mute traficul pe 22 Dembrie, pentru a va scăpa pe voi. Dar sa fii supărat ca vine lumea la Mall pe strada ta, când asta este singurul lucru care ridica Ștefan cel Mare (altfel cartier mărginaș) mi se pare un pic ipocrit.

  • nu mai bine va ocupati si voi de centura si nu mai e nevoie de nici o prostie de genul la care va ganditi?!

  • Pe podul de la Serbanesti trec toata noaptea TIR-uri, desi acest lucru e interzis. Sper sa nu patim ca cei din Genova si sa se prabuseasca intr-o zi.