Senatorul Dragoș Benea (PSD), critici pentru deputații PNL Bacău care au semnat moțiunea împotriva ministrului băcăuan Lucian Şova

Camera Deputaţilor a respins miercuri, în plen, moţiunea simplă a USR împotriva ministrului Transporturilor, Lucian Şova, intitulată „Ministerul Transporturilor sub PSD este Ministerul Anti-Autostrăzi”, prin care aceştia îi cereau acestuia demisia.

Senatorul PSD Dragoș Benea a dezvăluit pe pagina sa de Facebook faptul că printre semnatarii moțiunii USR s-au aflat și doi deputați PNL Bacău, Tudorița Lungu și Ionel Palăr.

Într-o postare intitulată „Dacă răutatea și invidia ar durea”, senatorul Benea critică prezența printre semnatari a unor aleși din Bacău, deputații Tudorița Lungu și Ionel Palăr.

„Peste 70 de parlamentari liberali din toate colțurile țării, n-au cuplat la demersul populist al usriștilor dar s-au găsit cei doi băcăuanie. Poate așa o să înțelegem de ce în unele județe proiectele au mers mai repede, iar în Bacău, răutatea unora a împiedicat proiecte importante pentru acest județ. Insist pe gestul celor doi pentru că și-au dat arama pe față, și-au dorit ca Bacăul să nu mai aibă reprezentare în guvern, iar unele proiecte gen centură, aeroport, asfaltări drumuri naționale și județene să fie întârziate cât mai mult”, a notat senatorul social-democrat.

„Niciodată nu voi iniția sau vota o moțiune împotriva unui ministru bacăuan, indiferent de partidul din care provine”, a mai afirmat Dragoș Benea.

Facsimil listă semnături

Ziarul de Bacău a solicitat puncte de vedere de la deputații Tudorița Lungu și Ionel Palăr, le vom publica atunci când le vom primi.

Moțiunea a picat

„Domnule ministru al Transporturilor, Lucian Şova, aţi afirmat recent în şedinţa Comisiei pentru Transporturi că atunci când o să avem autostrăzi, o să avem salarii mari şi vor pleca multinaţionalele. Este o afirmaţie incredibilă. Un ministru al Transporturilor ar trebui să fie un campion al infrastructurii. Dumneavoastră, din contră, sunteţi un veritabil ministru Anti-Autostrăzi”, se arată în textul moţiunii simple.

Ministrul Transporturilor Lucian Şova a declarat luni, în cadrul dezbaterii la Camera Deputaţilor a moţiunii simple prin care USR i-a cerut demisia, că în mandatul său de cinci luni au fost semnate peste 1.100 de acte normative şi există bani pentru cele 13 autostrăzi care sunt în stadiu de şantier.

„Încă din prima zi de mandat am început să identific toate piedicile care stăteau în calea dezvoltării infrastructurii în România şi nu au fost deloc puţine. Vreau să vă informez că în 5 luni de mandat am elaborat, am iniţiat, am aprobat un număr de 22 de ori mai multe acte normative şi documente în vederea dezvoltării infrastructurii şi funcţionării Ministerului decât în media anilor precedenţi pentru aceeaşi perioadă, şi mă refer la peste 1100 acte normative pe care le-am semnat în cele 5 luni de mandat.(…) Astăzi în România pe toate şantierele aflate în lucru, mă refer la 13 şantiere de autostrăzi, nu mai există nicio barieră administativă, nu mai e nevoie de nicio autorizaţie, iar toţi banii sunt la dispoziţia constructorilor, acest lucru nu s-a întâmplat de mulţi ani în România, poate niciodată”, a declarat luni ministrul Transporturilor, Lucian Şova, de la tribuna plenului Camerei Deputaţilor.

Deputaţii au respins moţiunea simplă împotriva ministrului Transporturilor cu 120 de voturi „pentru”, 153 de voturi „împotrivă” şi o abţinere.

Share this post: