Senatorul Dragoș Benea, despre proiectele Bacăului: Sunt bani, e nevoie de manageri și firme capabile

Liderul PSD Bacău, senatorul Dragoș Benea, este de părere că principalele proiecte ale Bacăului se împiedică în probleme de management. „Barierele financiare nu există”, crede senatorul social-democrat despre așteptatele investiții de la Centura Bacăului, decolmatarea lacului de la Insula de Agrement și Rezerva de apă.

În opinia lui Benea, cele 3 investiții pot fi realizate de firme locale, deoarece „există 3-5 firme mari din Bacău care ar putea să le facă”.

„La centura Bacăului, săptămâna aceasta așteptăm deznodământul și sperăm ca cei trei nemulțumiți (din cei 4 ofertanți – n.n) să nu conteste, pentru ca obiectivul să poată fi început cât mai repede”, spune Benea. Tot pe final, este și licitația pentru Rezerva de apă a municipiului Bacău.

Scaunul șefului Direcției Apelor se clatină

În problema Insulei de Agrement, unde primăria are de finalizat parcul de distracții, iar Direcția Apelor trebuie să facă decolmatarea lacului, senatorul Benea este convins că Primăria Bacău va termina lucrarea, chiar dacă moștenește de la fosta administrație un proiect prost făcut și prost manageriat.

Pentru decolmatare, există deja un contract în derulare, dar „dacă mergem la fața locului, cred că nu vedem mai mult de două mașinuțe”. Deși firma angajată pentru decolmatare nu-și face treaba și nici Direcția Apelor nu ia măsuri, s-a organizat o nouă licitație, la începutul lunii iulie, la care nu s-a prezentat nimeni.

„Atâta vreme cât există finanțare, există un contract în derulare care are un constructor, există un al doilea contract care nu are parte de niciun ofertant, dar are finanțare, înseamnă că e o problemă de management”. În opinia lui Dragoș Benea, „faptul că nu s-a prezentat nimeni are legătură cu constructorul din prima etapă, care trebuie să asigure încărcatul. Direcția Apelor trebuie să ia măsurile care se impun, eventual să unească cele două contracte și să facă o licitație la care să vină firme serioase, firme cu capacitate”.

Comisarul european Corina Crețu și Emil Vamanu, la Insula de agrement, 21 mai 2018

Explicația pentru faptul că, deși sunt bani, nu se prezintă nimeni la noua licitație ar fi că actualul constructor, care ar trebui să încarce materialul din albie, nu ar fi agreat de alte firme care ar putea să se înscrie la licitație.

„Ori se decolmatează lacul, ori cineva trebuie să plece”, spune senatorul social-democrat, care îl indică drept responsabil pe Emil Vamanu, directorul Direcției Apelor (Administrația Bazinală de Apă Siret).

„În Bacău, sunt firme capabile”

Senatorul Dragoș Benea concluzionează că, în domeniul investițiilor publice, sunt foarte importanți trei factori, legislația achizițiilor, calitatea managementului și calitatea firmelor care câștigă contractele. Implicit, fimele bune fac și lucrări de calaitate.

Pe partea legislativă, în domeniul achizițiilor s-a îmbunătățit cadrul, în sensul că acum toate contestațiile trebuie timbrate. Asta nu înseamnă că nu vor mai fi contestații, dar firmele se vor gândi mai bine dacă e cazul să plătească.

După „pățania” cu firma din Turcia, care a abandonat lucrările la centură, e de dorit ca noua licitație să fie câștigată de firme puternice, iar unele dintre acestea pot fi chiar din Bacău, deoarece localizarea se punctează, acum. „În Bacău, sunt 3-5 firme mari firme capabile să facă centura, rezerva de apă și decolmatarea”, spune Dragoș Benea.

Vineri, se așteaptă anunțarea câștigătorilor licitațiilor pentru Centura Bacăului și Rezerva de Apă, prima organizată de CNAIR, iar a doua, de Primăria Bacău.

Share this post:

Vezi comentariile (19)

  • Exista firme locale, adică ale celor din PSD din Bacău, și până nu câștigă acele firme și se hotărăsc PSDiștii câți bani să fure nu începe niciun proiect!
    Ar fii bine să fie date slujbele unor oameni din Bacău, dar în mod cinstit si nu ca o modalitate retorică de a masca hoția.

  • PSDragnea foloseste tactica urmatoare: da vina pe altii de fix cea ce fac ei.
    Prin urmare Dl. Benea da vina pe management. Pai bine bre, nu voi asigurati managementul? Evident geniule e problema de management. Dar ghici ce? Voi politicienii sunteti platiti de cetateni tocmai pentru acest lucru. Pentru a "manageria" proprietatea publica. Nu prea ai mers pe la scoala, dl. Benea.....

  • Eu am sa tot intreb pe domnul bugetar Benea de unde, totusi, a avut bani de casoiul ala de neam prost? Se datoreaza calitatilor sale manageriale?

  • Dar pe coana Chiper cine a numit-o acolo? Se vede dupa unghii cat e de competenta in ale manageriatului. Poate ar fi buna de "manager" pe la cosmetice dar nu la reparat tevi.

  • Trebuie sa castige Umbrarescu.Este o chestiune de strategie nationala ca lucrarile sa fie date firmelor Romanesti pentru a pastra forta de munca din domeniu acasa.Uitati-va la lucrarea conductei de apa,facute de Strabag,a cedat si nimeni nu raspunde.Daca era o firma locala ar fi reparat-o cu siguranta.Este absolut necesar sa avem cat mai multe firme locale pentru un oras cat mai intretinut,mai curat.

  • ăsta ori e tâmpit, ori e tâmpit!
    cine l-a împiedicat în 2 ani de când sunt la putere să facă ceva, orice!?
    trista moștenire pe care tot o blamează?!

  • hai pe bune, Benea! sunt bani?
    orasul asta e lumea a treia in Romania si sunt bani????
    Inseamna ca in rest e vorba doar de INCOMPETENTA CRASA!
    Bine ca s-a modernizat aeroportul, drumurile sunt deschise!
    e strigator la cer sa ai o armata de functionarasi la stat (in birou si f linistiti) si sa nu faci naibii NIMIC!

  • Interlopul asta sinistru si-a pus idiotii in posturi de conducere , cu minte putina ce-i drept pentru a fi usor de controlati si pentru a raspunde la ordine cand e vorba de tot felul de talhareli iar acum vedem consecintele, nu este apa de o saptamana in orasul nostru iar astia ne duc cu vorba. La urmatoarele alegeri nu vom pune stampila pe voi, nu vom fi atat de prosti.