Se modernizează un tronson perpendicular pe strada Teiului, din Bacău

Aproape 240 de metri de stradă „ca la țară” din cartierul Tache vor intra în modernizare. Este vorba despre un „ciot” perpendicular pe strada Teiului, din Bacău, situat lângă calea ferată, ce va fi asfaltat, semnalizat și dotat cu utilități.

Strada Teiului, de lângă fostele sere ale Bacăului, se termină acum într-un tronson de drum nemodernizat. Pe masa consilierilor locali, la ședința din 31 august 2018, se va afla un proiect de aprobare a documentației tehnico-economice pentru „Construire tronson suplimentar strada Teiului, Bacău”, ale cărui costuri se ridică la aproape 800.000 de lei, fără TVA.

Tronsonul vizat este perpendicular pe strada Teiului și delimitat de străzile Mărăști și Narciselor. În acest moment, nu are utilități apă și canalizare), iar carosabilul balastat este într-o stare avansată de degradare.

Schiță

Modernizarea propusă de executivul local presupune construirea unei rețele de alimentare cu apă, inclusiv branșamente, cămine de apometre, hidranți de incendiu, amenajarea unui colector de canalizare pluvială, guri de scurgere și rigolă pentru preluarea apelor pluviale de pe rambleul căii ferate vecine cu drumul. Strada se va asfalta, se vor monta răsuflători de gaze, trotuar, se va face semnalizarea rutieră.

După aprobarea în Consiliul Local, urmează desemnarea unei firme care să execute lucrările de pe strada Teiului.

Share this post:

Vezi comentariile (3)

  • Verificarea proiectului se face numai la instalatii dar la constructii aferente lucrarilor nu se face?

      • Eu m-am referit la verificarea lucrarilor de constructii aferente lucarilor de instalatii. Verificarea la Is(A) se refera la verificarea la cerinta de rezistenta mecanica si stabilitate a conductei. Pentru lucrarile de constructii aferente lucrarilor de instalatii(camine, etc.) este obligatorie verificarea la cerinta A1(A11) - atestare lucrari de gospodarie comunala si locativa. De fapt urmarind proiectul postat este facuta si aceasta verificare. Lipsa verificarii la cerinta A1 si Af(stabilitate a masivelor de pamant) la lucrarile de retele de apa si canalizare sunt si una din sursele avariilor la reteua de apa de la Valea Uzului.