S-au reluat lucrările de modernizare a drumului spre Salina Târgu Ocna

Drumul spre Salina Târgu Ocna va fi modernizat, după câțiva ani în care primarul Ștefan Șilochi a ținut blocat proiectul finanțat prin PNDL 1. Reluarea lucrărilor a fost anunțată de deputata Theodora Șotcan, pe pagina sa de Facebook: „Pentru cârcotașii care nu au crezut că Guvernul PSD a alocat fonduri pentru terminarea drumului de la Salină: au început lucrările!”.

Încurcăturile birocratice în care a condus acest proiect edilul din Târgu Ocna au dus la scumpirea investiției cu câteva milioane de lei, bani primiți la recenta rectificare bugetară.

Din drumul spre Salină, mai sunt de modernizat circa 700 de metri, potrivit lui Cristian Aurelian Ciubotaru, managerul public al stațiunii Târgu Ocna. „Sunt lucrări cumva mai dificile care trebuie făcute, dar tragem tare ca să terminăm cât e vremea bună”, a declarat Ciubotaru, pentru Ziarul de Bacău.

Finanțarea este asigurată de la bugetul de stat, prin PNDL 1. Din cauza întârzierii lucrărilor prin PNDL, primarul Ștefan Șilochi a fost exclus din PSD.