S-a găsit un nou sediu pentru Primăria Bacău! Edilii vor să mute aparatul administrativ în clădirea BCR

După mai multe încercări de a construi un sediu nou pentru Primăria Bacău, organizându-se chiar și un concurs de idei, actuala conducere a municipiului a găsit o soluție neașteptată pentru mutarea aparatului administrativ. Astfel, edilii propun mutarea Primăriei în clădirea BCR, de pe strada 9 Mai.

Actualul sediu al Primăriei, vechi de 50 de ani, pe lângă faptul că este subdimenionat pentru nevoile municipalității, se află și într-o stare avansată de degradare, conform unu studiu efectuat acum câțiva ani. De asemenea, există și marea problemă a lipsei locurilor de parcare și în general a aglomerației din zonă.

În urma discuţiilor avute între reprezentanţii UAT Bacău şi cei ai Băncii Comerciale Române SA, a fost primită şi înregistrată sub nr. 30753/ 01.07.2019, adresa Bancii Comerciale Române prin care transmite prezentarea imobilului BCR din Bacău în vederea vânzării.

„Acest imobil, pe lângă faptul că se află într-o zonă accesibilă pentru toţi cetăţenii care vor frecventa instituţia, existând statie de autobuz, statie de taxi si locuri de parcare, dispune şi de un spaţiu generos, care prezintă siguranţă în exploatare şi care poate fi adaptat la necesităţile functionale ale unui sediu modern”, susține conducerea Primăriei Bacău. Achiziționarea imobiliului BCR trebuie să fie aprobată în Consiliul Local, prețul fiind încă necunoscut.

Vezi comentariile (9)

  • Incredibil! Cladirea BCR este ultima solutie la care ar trebui sa se gandeasca Primaria! Ne-am saturat de ideii tampite, de salarii uriase la functionarii publici de Primari incompetenti si de lipsa de orice fel de viziune! Primare, verzi ca am ajuns mai rau decat o comună! Asta este ”mostenirea” pe care o lasi tu ca Primar? Asta vrei sa-si aminteasca cetatenii? Nu stiu daca iti lipseste inteligenta sau infatuarea a ajuns la cote maxime, dar daca nu vrei sa fii vânat cu rosii prin Bacau, incearca in ultimul ceas sa ne arati ca nu te-am platit degeaba in ultimii 12 ani(deputat + primar)!

  • Politia locala Bacau = chirie; taxe și imp locale = chrie; Centrul De Afaceri = gaura neagra la buget local; Primaria = cocina de porci (la propriu și la figurat); fonduri europene atrase pentru construcția instituțiilor administrative = zero; bani cheltuiți aiurea = "fără număr". Din ultima categorie este și mutatul la BCR - zero locuri de parcare, clădire ineficienta dpv energetic etc.
    Trăiască politicienii locali! Eu propun sa se mute în Spitalul Municipal sau pe Insula sau pe Stadion. Sau pe ce mama masii au făcut si ei in ultimii 30 de ani, nu sa plătească chirie de zeci sau sute de mii de euro/luna. Sau mai nou milioane de euro / achiziția unui imobil ineficient și care va genera costuri eatrem de mari!

    • mutarea primariei cand se deschide insula de agrement pare varianta buna , e aproape gata, in scurt timp

      daca e si sub apa la putrezit- mare paguba - tot aia :D

  • Mai bine spus un nou azil pentru frecatorii de menta din primarie. Cine i-a impedicat sa isi varuiasca peretii, sa isi repare geamurile, sa isi taie buruienile din parcarea primariei? Cine i-a impiedicat pe toti golanii astia ajunsi primari sa isi faca treaba? Ca toti infloresc dupa ce se angajeaza in primarie prin concursurile trucate doar pentru ca sa ajunga la posturi neamurile lor analfabete si amantele, actuale sau viitoare. Sa ne spuna astia recenti, Stavarache si Necula, ce i-a impiedicat sa dea cu var pe pereti, sa repare treptele primariei, sa isi faca treaba? Nimeni, asta e doar un alt prilej de comision pentru ca niste imputiti sa isi traga o vila pe nu stiu unde. Pun pariu ca daca primaria s-ar muta la Casa Alba, tot aceleasi servicii execrabile, aceeasi spagari si invarteli le-am avea in primarie. Cum se mai spuneau si altii, sediul primariei Bacau ar trebui sa fie intr-o coliba de paie, asemeni boschetarilor, ca dupa aia 700 si ceva de inutili din primarie nu se vede nimic, si inca au in plan sa mai angajeze alte neamuri proaste care nu au fost in stare de nimic, pentru ca orasul sa se scufunde si mai adanc in mocirla incompetentei, pilelor si hotiilor.

  • ”Actualul sediu al Primăriei, vechi de 50 de ani, pe lângă faptul că este subdimenionat pentru nevoile municipalității...”

    Mai dați afară din tăietorii de frunză dacă sunt prea mulți și nu încap. Ori nu sunt suficienți și mai trebe niște cumetri, cumnați și amante.

  • N-ar fi rau deca primaria ar achizitiona sediul BCR dar sa renunte la contractul de inchiriere de pe str V. Alecsandri unde se afla Taxele si Impozitele si sa fie relocate aici pt ca ar beneficia de facilitatile existente cetatenii , transpot in comun iar sediu de banca are un imens spatiu unde erau ghiseele pt a fi folosite de primarie sia r veni ca o manusa pt activitate cu cetatenii.

  • Alta gaselnita marca mocheta. O cladire cu o arhitectura kk, cu multe holuri intortocheate, energofaga, fara functionalitate.