S-a descoperit petrol sub Prefectura

– cele doua institutii din cladire, Consiliul Judetean si Prefectura vor fi evacuate si mutate in alta locatie – sub cladire s-a gasit o punga de petrol si gaze naturale – specialistii spun ca la mijloc ar fi acelasi fenomen din cartierul ANL Bacau, situat si el pe o punga de gaz – reprezentantii politiei, jandarmeriei, de la patrimoniu, specialisti in petrol sint in alerta deoarece cladirea este una de patrimoniu si in plus trebuie gasit spatiu urgent pentru transferul activitatii celor doua institutii – sediul PSD de linga Prefectura va fi demolat, deoarece terenul se lasa din cauza imbibarii cu petrol

De citeva zile o pata neagra ce miroase a pacura se infiltreaza pe sub cladirea Palatului Administrativ in care isi au sediul Prefectura si Consiliul Judetean Bacau. Mai precis, in parcarea din spatele cladirii a aparut un firicel de petrol, nebagat in seama de angajati, care au crezut ca este ulei scurs de la masinile parcate mai mereu in parcare. Semnalul de alarma a venit din partea social -democratilor care ocupa cladirea anexa de linga Palatul Administrativ. „Am observat pata scursa pe linga pereti. Initial am crezut ca este de la masinile parcate aici, pina cind am observat ca sediul se subduce, pragul cladirii a coborit sub nivelul cimentului. Cind am venit joi dimineata la sediu am vazut ca pata este mai mare, desi in zona nu era nici o masina. Am alertat conducerea CJ Bacau care l-a rindul lor au chemat specialistii. Au venit si au spus ca trebuie sa mutam urgent activitatea din sediu si cele doua cabinete al parlamentarilor de Bacau. Vom merge in sediul de linga cinematograful «Central», iar acesta va fi demolat”, a declarat Dumitru Braneanu, secretar executiv al Judetenei PSD Bacau.

Situatie similara ca in cartierul ANL Gheraiesti

Specialistii au sosit la fata locului joi seara, dupa terminarea programului, pentru a efectua analizele in liniste si sa nu ii sperie pe salariati. Concluzia a fost una cit se poate de proasta pentru cele doua institutii si cladirea de patrimoniu. Dar una ce ar putea fi buna pentru dezvoltarea economica viitoare a orasului. „Pata este de petrol. Sint insa si emanatii de gaze naturale, care nu pot fi detectate olfactiv. Specialistii de la Institutul de Petrol si Gaze din Ploiesti si Distrigaz au dat curs imediat solicitarii noastre. Se pare ca este vorba de aceasi situatie ca in cartierul ANL Gheraiesti. Sub cladire se afla o punga de petrol si gaze, gaze care s-ar putea aprinde chiar de la focul unei tigari. Dat fiind ca nu este vorba de un caz singular in oras, ei vor extinde cercetarile in mai mult locuri apropiate, pentru a face teste, sa se vada daca avem de-a face cu un zacamint de titei sau o punga izolata „, a declarat Dragos Benea, presedintele CJ Bacau.

Sedinte de urgenta, premiera in istoria Bacaului

Situatia a fost catalogata drept una de urgenta si de aceea sefii judetului au decis sa se intruneasca cit mai rapid. Noul prefect de Bacau, Claudiu Serban va trebui sa se confrunte cu doua sedinte de forta majora, pe care le-a convocat la numai citeva ore dupa numirea lui: colegiul prefectural, cu toti directorii de institutii si Comitetul Judetean pentru Situatii de Urgenta. Pentru eficienta, in premiera in istoria Bacaului s-a decis ca sedintele sa se intruneasca intr-una singura. Astfel, astazi, de la ora 8.30, la Sala Mare a institutiei sint convocate sedintele noului prefect, dar si Consiliul Judetean si Consiliul Local Bacau, in sedinte extraordinare, pentru a gasi locatii corespunzatoare Prefecturii si Consiliului Judetean. „Am decis sa convoc toate sedintele odata, pentru a fi mai eficenti si sa gasim solutia optima in cel mai scurt timp. La cladire trebuie sa se execute lucrari urgente, pentru ca ea sa nu aiba de suferit, mai ales ca este una dintre putinele cu care se poate mindri Bacaul, ca obiectiv de patrimoniu”, a declarat prefectul Claudiu Serban.

Rafo este marele beneficiar

Descoperirea importantei rezerve de titei, la numai 60 de kilometri de Onesti, face din societatea Rafo marele beneficiar al ei. Aceasta intrucit specialistii spun ca petrolul de la Bacau are un continut in sulf care se potriveste normelor tehnologice din rafinaria onesteana. Cu ani in urma, Rafinaria Darmanesti era si ea construita special pentru a folosi petrolul din zona Moinesti, tot datorita continutului de sulf din acesta. In plus, Rafo se aproviziona, pina acum, doar cu petrol adus cu vapoarele si varsat in Portul Constanta. Distanta atit de mare costa enorm rafinaria. Se pare, insa, ca noii proprietari ai Rafo stiau de rezerva de petrol de la Bacau, pentru ca acum s-a aflat ca oprirea rafinariei pentru modernizare, pe timp de doi ani, inseamna de fapt ocazia de a fi adaptata la noile conditii de rafinare si pentru construirea unui oleoduct intre Bacau si Onesti. Este deja cunoscut ca mai bine de 100 de rafinori s-au inscris deja la un curs de invatare a limbii engleze pentru a pleca in Vietnam, unde sa se familiarizeze cu folosirea utilajelor specifice unui oleoduct. In alta ordine de idei, Agentia Nationala pentru Resurse Minerale a declarat cistigatoare sase companii românesti si straine pentru concesionarea a 15 perimetre de exploatare petroliera, intre care si cel de la Bacau. (Petru DONE)

Un pericol latent

Punga de gaz descoperita a dus la alarmarea de grad zero in centrul orasului. Exista riscul ca gazele sa se impinzeasca prin retelele subterane de alimentare cu utilitati, de apa potabila, iar acolo unde gasesc orificii in pamint au iesit afara, cum este cazul Palatului Administrativ. Problemele par sa se datoreze unor vechi sonde de extractie care s-au aflat in urma cu mai multi ani pe teren aflat in vecinatatea canalului de pe riul Bistrita, aproape de iesirea din cartierul Serbanesti. Exploatarea gazului metan s-a facut atunci la o adincime de aproximativ o mie de metri, iar masuratorile celor de la Distrigaz au dovedit ca presiunea subterana din aceasta zona este de aproape 120 de atmosfere. De aceea specialistii iau in calcul acum varianta zacamintului de titei si mai putin a pungii de petrol.

Nu folositi apa de la robinete!

Autoritatile de mediu au intrat si ele in alerta maxima, facind apel la populatia din zona sa evite pe cit posibil consumul de apa si utilizarea ei pentru igiena corporala. Aceasta cel putin pina la definitivarea analizelor intreprinse prin recoltarea de probe din aer si apa. „Deja am primit sesizari de la numerosi cetateni ca apa de la robinete are culoare galbuie si gust pregnant de gaz. Unii au reclamat chiar faptul ca florile din ghivece, in urma irigarii lor, au inceput sa se usuce brusc. Tragem inca o data semnal de alarma:
nu folositi apa de la robinet pentru nici un scop!” a avertizat dr. biolog Corina Neli Pricope, director la Agentia pentru Protectia Mediului Bacau. (Madalina ROTARU)

Sefii judetului se muta la „Sergiu Sechelariu”

Seful CJ Bacau a venit ieri si cu o propunere pentru noua locatie a celor doua institutii. El a propus sa puna la bataie cladirea care se construieste peste drum de Catedrala, de la sensul giratoriu. Benea, desi nu apare in acte, este dispus sa ii convinga pe proprietari sa accepte acest lucru pentru o cauza nobila, dar cu conditia ca aceasta sa se numeasca „Palatul Sergiu Sechelariu”, dupa numele fratelui fostului edil al Bacaului. De aceea constructorul ar putea suplimenta numarul muncitorilor pentru ca edificiul sa fie gata cit mai repede. (Claudiu TANASESCU)

Avem si noi „summit-ul” nostru

Portiunea din strada Marasesti, care da in centrul orasului, va fi inchisa, de astazi, incepind cu orele 17:00, pentru o perioada nedeterminata. Accesul va fi interzis, pe traseul hotel Decebal-Casa de Asigurari de Sanatate, atit vehiculelor, cit si pietonilor. Peste o suta de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judetean Bacau si 25 de agenti de circulatie vor fi mobilizati pentru asigurarea pazei in zona si pentru a impiedica cetatenii sa patrunda pe acest tronson declarat de risc maxim. „Unitatea noastra a primit dispozitii, ieri dimineata (duminica-n.r.), pentru a mobiliza circa o suta de jandarmi si sa mai pregateasca inca pe atitia, in cazul aparitiei, in zona, a unei situatii de urgenta”, a declarat purtatorul de cuvint al IJJ Bacau, Ioan Ouatu. Stationarea masinilor pe arterele din zona culoarului securizat va fi interzisa. Masinile parcate în aceasta zona vor fi ridicate si transportate de Politia Primariei Bacau. Ele vor putea fi recuperate dupa ce proprietarii vor achita amenda in valoare de o mie de lei. (Doina TIMUS)

Prefectura ar trebui mutata pe scripeti peste drum

Reprezentantii Directiei pentru Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural National Bacau avertizeaza ca este interzisa orice interventie asupra cladirii, care este monument de patrimoniu, de importanta nationala. Conducerea institutiei spune ca pentru a evita orice accident ar trebui intrevazuta posibilitatea ca imobilul sa fie stramutat peste drum, pina la indepartarea pericolului, cu ajutorul unor scripeti strecurati sub fundatie. Distrugerea printr-o explozie a acestei cladiri ar reduce considerabil bogatia patrimoniului cultural al municipiului. Problema care se intrevede este ca in jurul actualului amplasament al Palatului Administrativ nu exista nici o suprafata de aceste dimensiuni unde ar putea fi mutata temporar intreaga cladire, o solutie intrevazuta de specialisti fiind ca jumatatea in care functioneaza Consiliul Judetean sa fie „plantata” in actuala piateta din fata Casei de Cultura iar cea in care functioneaza Prefectura, linga catedrala „Inaltarea Domnului”.

Share this post: