Polițiștii și DIICOT au reținut persoane care exploatau sexual minore în Anglia. Au fost salvate în ultimul moment 2 fete

Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. din Bacău, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliției Române, au organizat o acţiune operativă pentru destructurarea unei grupări infracționale specializate în trafic de persoane, trafic de minori şi proxenetism.

Foto arhiva

Prin această acțiune, s-a reușit stoparea transferului a două minore în Anglia, unde acestea urmau să fie exploatate sexual, în folosul ilicit al traficanților. Cinci persoane au fost reţinute pentru 24 de ore şi ulterior, arestate preventiv.

La data de 4 iulie a.c., polițiștii de combatere a criminalităţii organizate din Bacău, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – S.T. Bacău, au defășurat două percheziţii domiciliare la locuințele membrilor unei grupări infracționale specializate în trafic de persoane, trafic de minori şi proxenetism, pe raza judeţelor Bacău şi Vrancea, respectiv Anglia.

În urma acestora au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe mijloace materiale de probă (telefoane mobile) și au fost executate cinci mandate de aducere.

Din cercetări a reieșit că membrii grupării, cu vârste cuprinse între 17 şi 29 de ani, ar fi racolat tinere (provenind din familii dezorganizate, cu abandon școlar sau stare materială precară), prin inducere în eroare cu promisiuni referitoare la câștiguri importante de bani.

Activitățile de prostituție s-ar fi desfășurat în apartamente închiriate în regim hotelier, în județul Bacău și municipiul Focșani, județul Vrancea, în sistem touring.

Prin acțiunea poliţiştilor și a procurorului de caz s-a reușit stoparea transferului a două minore în Anglia, unde acestea urmau să fie exploatate sexual, în folosul ilicit al traficanților.

În urma administrării probatoriului, 5 persoane au fost reținute sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism, ulterior fiind prezentați Tribunalului Bacău, care a dispus arestarea preventivă a acestora pentru 30 de zile.

La activități au participat și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Bacău. (sursa: comunicat de presă)

Share this post:

Vezi comentariile (2)