Patru școli din județul Bacău vor intra în Programul „Masă Caldă”

Din lista de 150 de unități de învățământ, Ministerul Educației a inclus pe lista celor care vor beneficia de programul „O masă caldă” patru din județul Bacău.

Este vorba despre Școala „Scarlat Longhin” Dofteana, Școala Coșnea din comuna Agăș, Școala „General Nicolae Șova” Poduri, comuna Poduri și Școala 1 din Gura Văii.

Cea mai mare sumă ar urma să o primească școala din Poduri, de peste 1 milion de lei, apoi cea din Dofteana unde bugetul este de 778 de mii de lei. Școala Coșnea va avea 46 de mii de lei la dispoziție, iar pentru elevii din Gura Văii suma alocată este de 656 de mii de lei. Cu acești bani se vor acoperi mesele din acest semestru, dar și în semestrul I din anul școlar următor.

Numărul școlilor cuprinse în program, la nivel național, se va tripla odată cu adoptarea Ordonanței de Urgență. În școlile unde s-a introdus acest program s-a concluzionat că s-a redus sau chiar eradicat abandonul școlar.

„Programul este foarte bun. Părinții chiar întreabă când se reia anul acesta. Noi nu am avut masă caldă, dar ni s-a permis alternativa, adică sandvișuri. Sunt până în 600 de copii care beneficiază de program, este cea mai mare școală din comună. Când se aprobă bugetul o să facem din nou procedurile de achiziție publică”, a declarat primarul din Dofteana, Ion Bujor.

Acesta speră ca în curând să poată oferi și masa caldă în adevăratul sens al cuvântului. „Am accesat fonduri europene pentru reparația școlii și construirea unui corp nou, alăturat, unde vom avea sală de mese la parter, cu posibilitatea de a primi 150 de copii, în serie, dacă se va continua acest program. De la 1 februarie încept lucrările”, a mai adăugat edilul. 

This website uses cookies.

Read More