Ora exacta a pamintului

Incalzirea globala si efectul de sera, alaturi de poluarea mediului sub multiple forme sint doua dintre temele majore pe care comunitatea mondiala le are de rezolvat cu prioritate, chiar inainte de eradicarea saraciei extreme, criza alimentatiei sau de promovarea reala a programelor de sanatate.

Responsabilitatea demersurilor revine deopotriva organismelor internationale, cit si fiecaruia dintre noi. In acest context globalizator se inscrie si evenimentul de astazi, care isi propune sa demonstreze ca orice solutie poate produce efecte pozitive mult mai mari decit sint ele percepute la prima vedere. Este vorba, in fapt, de un experiment ce mizeaza pe cartea atitudinii civice: o ora fara curent electric. Douazecisipatru de mari orase ale lumii au aderat la aceasta actiune, astfel ca simbata 29 martie, intre orele 20 – 21, in milioane de locuinte de pe intregul mapamond se va instapini intunericul, iar toate aparatele electronice si electrice nu vor functiona. Pina la aceasta ora, tara noastra nu si-a exprimat o optiune oficiala, poate si din cauza summit-ului NATO, care a intrat pe linie dreapta, dar se situeaza pe un onorant loc 10 pe lista inscrierilor individuale. Este a doua actiune de acest gen; prima a avut loc anul trecut, fiind initiata de municipalitatea din Singapore, si a vizat reducerea cu cel putin un grad a temperaturilor din apartamente. Acest prim inceput a reusit sa demonstreze ca orice pas, oricit de mic, poate aduce cu sine determinari inimaginabil de mari in reducerea emisiilor de bioxid de carbon si a valorilor de temperatura, cu concluzii care bat nu atit spre comportamentul marilor poluatori industriali, ci mai ales spre schimbarea de atitudine a consumatorilor casnici individuali si locuintele lor, care in actualele conditii de confort modern devin, implicit, poluatori sine die prin oportunitatile de modernitate: aragazul, frigiderul, centrala termica, televizorul, aparatul de radio, calculatorul, fierul de calcat, sau autoturismul. Astfel ca indemnuri precum: nu incalzi locuinta in exces si nu uita ca pentru fiecare grad in plus consumul de gaz creste cu 10 la suta; stinge becul de fiecare data cind iesi din camera; dezgheata la timp frigiderul intrucit supraincarcarea cu gheata face sa creasca consumul de curent electric; nu lasa televizorul in stand by, intr-o luna de zile consumul acestuia fiind echivalentul cu folosirea a trei becuri de 100 wati timp de o ora fiecare s.a.m.d. Iata, asadar, cum echivalentul in valori de mediu al unei astfel de conduite isi gaseste expresia in planul economisirii.
Sloganul adoptat de initiatorii proiectului se adreseaza direct fiecaruia dintre noi: „Acest bec se va stinge pe 29 martie la ora 20, ORA PAMINTULUI. Stinge-l si tu!”. Sinteti pregatit pentru un asemenea gest? Ginditi-va ca si datorita noua emisiile de noxe care agreseaza permanent natura, mediul inconjurator, vor fi mai mici prin scaderea consumurilor de carbune, gaze naturale, combustibili la marii producatori de energie electrica. O picatura insignifianta dintr-un ocean de poluare, veti fi tentati, probabil, sa spuneti. Poate! Dar nu uitati ca si apa oceanului e alcatuita tot din picaturi de apa, iar incalzirea globala si topirea ghetarilor vor face ca uscatul sa devina tot mai mic, atmosfera terestra tot mai incarcata, cu impact direct, negativ, asupra habitatului uman si a surselor potentiale de hrana.
Tara noastra isi are contributia la acest proces mondial de poluare si incalzire globala prin statutul sau de consumator de resurse energetice fosile, precum carbunele, petrolul cu derivatele lui, gazele naturale. Evaluari recente ale specialistilor au estimat ca la volumul actual de extractie de carbune energetic – de 36 milioane de tone pe an, rezervele exploatabile se vor epuiza abia peste patruzeci de ani, aliniindu-se astfel momentului de maxim impact poluator prognozat pentru mijlocul acestui secol. Cele circa 8 milioane de tone de titei si aproximativ 18 miliarde metri cubi de gaze naturale consumate de romani intr-un singur an de zile reprezinta, la rindul lor, alte elemente de agresare a mediului ambiant in dimensiunea sa planetara. Tocmai de aceea ORA PAMINTULUI poate deveni un moment zero pentru propria noastra continuitate.
Asadar, sinteti pregatiti sa va stingeti becurile, dar si televizoarele, pentru o ora? Eternitatea planetei poate fi, astfel, mai lunga si datorita noua.

Share this post: