O firmă din Cluj deschide un parc logistic de 8 hectare în Bacău. TRC Park va fi construit în apropierea Metro

Prima dezvoltare logistică și industrială în afara județului a dezvoltatorului Transilvania Construcții Cluj (TCC) se va produce în zona de sud a orașului.

Dezvoltatorul clujean lucrează și la parcul său logistic din Iași – Foto: TCC

“Întins pe o suprafață de 8 ha, TRC Park Bacău este localizat în centrul regiunii Moldova, cu acces la Drumul European E85, în imediata vecinătate a Aeroportului Bacău, Metro și Mercedes. TRC Bacău se află într-o locație premium, cu forță calificată de muncă și conexiuni către celelalte regiuni ale României”, a anunțat conducerea TCC, citată de Ziua de Cluj.

TCC controlează, direct sau prin acționarii săi Andrei, Mircea și Gabriela Timofte, firmele clujene Novis Plaza, Melisa Prod, Brieta Industrial, ABC Facility Management, Invincible Real Estate. De asemenea, compania deține 4,6% din clubul de fotbal CFR 1907 Cluj.

Societatea este specializată în construcții civile, dezvoltări imobiliare și administrarea proprietăților. Principalele sale proiecte de construcție sunt Stadionul Cluj Arena, Stadionul Dr. C. Rădulescu, clădirea de birouri Power Business Center, spații de depozitare pe 100.000 mp. (sursa: ziuadecluj.ro)

Share this post:

Vezi comentariile (2)