„Măcel” fără precedent la podul peste Trotuș de la Onești: 18 șoferi cu tupeu au rămas fără permise, în 2 ore

Poliția Rutieră a dat iama azi, printre șoferii care vor să treacă peste rând podul de la Onești, peste Trotuș. Acesta se află în lucrări de modernizare, iar accesul este semaforizat.

Marți, 13 august 2019, în intervalul orar 12-14, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Oneşti au supravegheat respectarea de către șoferi a culorii roşii a semaforului instalat la podul peste râul Trotuş, de pe strada Mărăşeşti, unde se efectuează lucrări de consolidare.

Cu ocazia activităţilor desfăşurate, poliţiştii au aplicat 22 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 9.280 de lei, dintre care 18 pentru nerespectarea culorii roșii a semaforului și 4 pentru alte abateri.

Totodată, în acțiunea de la Onești, au fost reținute 18 permise de conducere, anunță Poliția Bacău.

Vezi comentariile (1)