Jocul de-a robotica devine știință la Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” din Bacău

CLUBUL DE ȘTIINȚE este un proiect al Colegiului Tehnic Anghel Saligny în colaborare cu Asociația SNS și finanțat prin Fondul Științescu.

Științescu este un program de finanțare pentru proiecte educaționale care încurajează pasiunea pentru științe și tehnologie a copiilor şi tinerilor până la 19 ani implementat în Bacău de Fundația Comunitară Bacău (FCBc), alături de Romanian-American Foundation şi partenerii locali.

Proiectul are ca scop facilitarea înțelegerii domeniilor STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică) prin activități non-formale realizate cu seturi Lego Mindstorms. În cadrul clubului elevii si-au dezvoltat gândirea creativă prin metode prietenoase de învățare, metode bazate pe explorare, experimentare, proiectare de scenarii, care încurajează în mod extraordinar colaborarea în echipă și spiritul competitiv de performanță.

În cadrul Clubului de științe elevii au proiectat, construit, programat si testat roboți autonomi, au aplicat concepte din matematică și știință, au elaborat soluții inovative pentru rezolvarea unor probleme reale și au dezvoltat aptitudini importante pentru carieră și viață.

Întreaga activitate s-a desfășurat într-un cadru inovativ și prietenos, care a îmbinat joaca cu aplicații din lumea reală și care le-a arătat elevilor modul în care metoda științifică poate fi aplicată în viața de zi cu zi.

“Educația STEM este o prioritate a învățământului internațional actual. Aproximativ 80% dintre angajatori, în anii ce vor urma, vor cere competențe din domenii precum Științe, Tehnologie, Inginerie sau Matematică și e vital să încurajăm curiozitatea elevilor și motivația de a învăța. Proiectul dezvoltat de școala noastră va permite elevilor să pună în practică noțiunile predate la disciplinele tehnice, matematică, fizică și tehnologia informației într-un cadru inovativ, motivant și plin de energie” ne-a declarat directorul unității școlare, prof. Crisalinda Nona Irimia. (sursa: comunicat de presă)

Share this post: