Înțelegeri anticoncurențiale în industria lemnului! Cinci firme din Bacău, anchetate pentru împărțirea pieței

Consiliul Concurenței investighează nu mai puțin de 94 de companii care activează în domeniul lemnului, cinci dintre acestea fiind din Bacău.  Este vorba despre „posibile înţelegeri anticoncurenţiale, ceea ce arată că ne uităm cu mare atenţie la licitaţiile publice din acest sector”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

În urma unei adrese înaintate de redacția zdbc.ro, instituția a confirmat că investigația vizează 5 firme din Bacău, dar pentru finalizarea ei, numele acestora nu pot fi divulgate.

„Printre cele 94 de companii investigate sunt și cinci care au sediul social în Bacău. Investigația vizează anumite înțelegeri în vederea împărțirii pieței și adjudecării volumului de lemn destinat comercializării la un preț minimal în cadrul licitațiilor organizate de Romsilva prin direcțiile silvice”, se arată în răspunsul oficial.

Autoritatea de Concurenţă a finalizat, în 2017, o anchetă sectorială pe piaţa primară a lemnului şi a elaborat o serie de propuneri şi recomandări pentru îmbunătăţirea concurenţei în acest sector, care au fost preluate în reglementările din domeniu. Astfel, Autoritatea de Concurenţă a recomandat Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva să elimine posibilitatea acoperirii, din alte activităţi, a unor costuri legate de prelucrarea masei lemnoase în instalaţiile proprii. Rămâne de văzut cum se va finalize ancheta în cazul firmelor din Bacău.

Share this post:

Vezi comentariile (2)

  • Acestor borfasi nemancati nu le-a ajuns lemnul taiat ilegal si vandut la negru, mai trucau si licitatiile ca sa isi umple burta de parveniti lacomi. Eu in locul consiliului concurentei le-as confisca totul, radia firmele iar administratorilor sa le fie interzis pe viata dreptul de mai face parte dintr-o firma. Nu e de ajuns ca din cauza lor sunt rase padurile, multe ilegal cu complicitatea romsilva, distrusa fauna dupa care urla toti ca vin ursii in localitati, braconaj cat incape, acesti ordinari cu matele goale vor sa mai dea o teapa prin pretul de achizitie, oare la Bacau de ce fost doar 190 lei mc de lemn la licitatie?

  • A fost doar 190 lei mc pentru a putea borfasii sa il vanda cu 300-350 lei mc la prostime. Din diferenta sa poata cotiza la sefii DSBacau, la partidele care ii acopera. Si, auzi !!!, nu pot fi date publicitatii numele firmelor, ca sa se poata ancheta situatia!! Nu!!! Pentru ca sa poata aranja cu politia, procuratura Directia Silvica coruptia facuta de acesti golani, mari afaceristi care distrug natura prin taierea la ras a padurilor din judet. Stiti ca sunt firme care exploateaza padurile, datornici vanduti la banci, la stat, cu angajati neplatiti de luni de zile, cu contributiile sociale neplatite de ani de zile, cu evaziune fiscala de miliarde de lei anual, acoperite de organele de control? Cata spaga primesc politistii, procurorii, inspectorii Anaf?