Începe Prima Casă 2020. 14 bănci s-au înscris în programul guvernamental

Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) anunță lansarea Programului Prima Casă 2020, ca urmare a primirii, din partea Ministerului Finanțelor Publice, a acordului de distribuire pentru suma de 1,98 miliarde lei din plafonul total de 2 miliarde lei, alocat pentru anul 2020 prin Hotărârea de Guvern nr.112/2020, publicată în Monitorul Oficial nr.100 din data de 11 februarie 2020.

14 bănci participă în acest an în program: BRD-GSG, BCR, Banca Transilvania, CEC Bank, ING Bank, Raiffeisen Bank, OTP Bank, Banca Românească, Unicredit Bank, Garanti Bank, First Bank, Marfin Bank, Leumi Bank și Intesa Sanpaolo Bank.

FNGCIMM anunță că Programul Prima Casă 2020 beneficiază de aceleași condiții de garantare din partea statului român.

Alocarea plafonului total între finanțatorii participanți în Programul Prima Casă a fost realizată cu aplicarea criteriilor și procedurii de evaluare a rezultatelor activității de creditare în cadrul programului, desfășurate de finanțatori în anul 2019. Astfel, ponderea garanțiilor acordate în anul precedent în favoarea fiecărei bănci în totalul garanțiilor acordate din plafonul alocat pentru acordarea de garanții în cadrul Programului Prima Casă în anul 2019, a determinat formularea unei propuneri de alocare corespunzătoare pentru anul 2020. Se asigură astfel implementarea unor criterii cantitative și calitative, menite să optimizeze procesul de distribuire a plafonului, pentru a crea condițiile concurențiale necesare accesării într-o măsură cât mai mare a programului de către beneficiari.

”La finalul anului 2019, Programul Prima Casă înregistra peste 260.000 de garanții și promisiuni de garantare, acordate pentru achiziționarea sau construcția de locuințe, pe întreg teritoriul României. Avem satisfacția de a implementa un program guvernamental, care a impactat pozitiv viața foarte multor români, fie că au fost beneficiari direcți ai programului, vânzători, antreprenori sau profesioniști implicați în sectoarele economice conexe. Suntem pregătiți pentru lansarea unei noi etape în derularea programului Prima Casă, cu fluxuri de lucru optimizate, adaptate nevoilor beneficiarilor și partenerilor noștri, menținând același angajament de a oferi celor care apelează la noi, șansa de a-și împlini visul, poate cel mai drag românilor, acela de a avea o casă.”- a declarat Dumitru Nancu, Director General al FNGCIMM.

Strategia guvernamentală a Programului Prima Casă are în vedere reducerea graduală a intervenției statului în procesul de creditare ipotecară prin garantare, în contextul dezvoltării pieței creditului ipotecar și a creșterii accesului populației la produsele standard ale băncilor.