Încep Zilelele Medicale ale Spitalului Municipal de Urgență Moinești. Declarațiile managerului, prof.univ.dr. Adrian Cotîrleț

Cel puțin 16 intervenții chirurgicale dificile și zeci de sesiuni științifice, cursuri, conferințe și mese rotunde se vor desfășura în ediția 2019 a Zilelor Medicale ale Spitalului Municipal de Urgență Moinești. Este pentru al 14-lea an la rând, în care Moineștiul găzduiește elita medicală a României.

Prof.univ.dr. Adrian Cotîrleț, managerul Spitalului Municipal de Urgență Moinești, a prezentat, luni, detalii despre evenimentul internațional, programat să se desfășoare timp de 3 zile, între 27 și 29 iunie 2019. Manifestarea se va desfășura sub genericul „Progrese și perspective ale practicii medicale centrate pe pacient” și sub patronajul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași, Academiei de Științe Medicale, Societății Române de Chirurgie și Uniunii Medicale Balcanice, cu sprijinul Primăriei Municipiului Moinești.

Și-au anunțat participarea nume sonore ale medicinei românești, dar și din străinătate, oameni de știință, profesori universitari, reprezentanți ai conducerii Ministerului Sănătății, Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate, rectori ai marilor universități de medicină și farmacie, invitați de la Academia Română, Academia de Științe Medicale, Uniunea Medicală Balcanică șamd.

„Manifestarea ştiinţifică va marca şi în acest an o creştere a nivelului de performanţă şi a profesionalismului în domeniul medical prin reuniunea celor mai importanţi actori din sistemul spitalicesc şi nu numai. Organizăm acest eveniment şi în 2019, având ca obiectiv deschiderea unor noi frontiere în practica şi cercetarea medicală”, a declarat managerul spitalului din Moinești.

„Zilele Medicale” se vor deschide cu Ziua Asistentului Medical, la care vor participa peste 300 de asistenți medicali. Punctul de „atracție” va fi workshopul privind resuscitarea cardio-respiratorie la adult, care-i va avea drept moderatori pe prof. univ. dr. Carmen Dorobăț (managerul Spitalului de Boli Infecţioase Sfânta Parascheva din Iaşi), asist. Minodora Chicea (președinta Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România – filiala Bacău) și asist. Adina Datcu, directorul de îngrijiri al Spitalului Municipal de Urgență Moinești.

Prof. univ. dr. Adrian Cotîrleț, managerul Spitalului Municipal de Urgență Moinești, și fizio-kinetoterapeutul doctorand Andrei Zală, șeful Departamentului de cercetare medicală

A doua zi va fi deschisă de o sesiune științifică pe Kinetoterapie, la care invitați speciali sunt prof. univ. dr. Luciano Poli, de la Universitatea din Pisa, prof. univ. dr. Zoltan Pasztai, prof. univ. dr. Marian Silviu Poboroniuc, de la Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată a Universității Tehnice „G. Asachi” Iași.

Tot vineri, este programat un generos program operator demonstrativ, pe cel puțin 16 pacienți din toată țara: ortopedie (coxartroze cu displazie de șold), chirurgie (hernie hiatală, tumoră suprarenală, gușă polinodulară, tumoră pancreas), oftalmologie (cataractă), ginecologie, intervenții buco-maxilo-faciale (extirpare lipomatoză cervicală sub anestezie generală), chirurgie toracică (carcinomatoză pleurală stângă) și chirurgie cardiovasculară intervențională (polipectomii).

Operațiile vor fi transmise live, prin rețeaua de telemedicină, în sala de conferințe, unde toți cei prezenți vor putea vedea în direct intervențiile din cele 4 săli de operații.

Vineri, de la ora 14.00, în Clubul Lira din Moinești, va avea loc reuniunea festivă, cu invitați din spitale și clinici universitare, Ministerul Sănătății, din Franța, SUA, Israel, Ucraina, Republica Moldova.

În aceeași zi, sunt programate alte prezentări științifice, urmând ca sâmbătă să se desfășoare ateliere de lucru, sesiuni medicale și o conferință despre patologiile tiroidiene.

„Zilele Medicale” se vor finaliza cu sesiunea științifică pe „Oxigenoterapia hiperbară”. Managerul Adrian Cotîrleț a precizat că Spitalul Municipal de Urgență Moinești este singurul spital de stat din țară care dispune de un astfel de aparat, cu rezultate foarte bune în tratamentul bolnavilor, dar șli cu alte conferințe și un workshop pe kinetoterapie, susținut de Alfio Albasini, instructor terapeut din Elveția.

Vom reveni cu detalii despre desfășurarea Zilelor Medicale ale Spitalului Municipal de Urgență Moinești.