Grevă japoneză în Penitenciarul Bacău. Gardienii refuză să mai facă ore suplimentare

O grevă japoneză va fi declanșată în Penitenciarul Bacău, vineri, 10 august, în cadrul unui litigiu de muncă în care angajații revendică drepturi salariale, dar și rezolvarea unor probleme de personal și juridice.

Sindicatul Liber al Funcționarilor cu statut special din Penitenciarul Bacău, afiliat la Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP), anunță într-un comunicat de presă că a început acțiunile de protest „pe fondul lipsei de implicare a factorilor responsabili” în rezolvarea problemelor sistemice (salarizare, deficit de personal, plata orelor suplimentare, stoparea împuternicirilor ilegale).

Astfel, protestele angajaților din penitenciare continuă conform calendarului anunțat, la 10 august membrii de sindicat urmând a intra în grevă japoneză.

Sindicatele afiliate FSANP, printre care și SLF. Bacău, au notificat conducerile penitenciarelor în legatura cu refuzul de a efectua ore suplimentare și au depus sesizări împotriva ordinelor și dispozițiilor ilegale în materia plății orelor suplimentare și a împuternicirilor.

„Rezultatul precedentelor discuții cu ministrul Tudorel Toader și reprezentanții acestuia este doar o listă lungă de promisiuni nerespectate, ceea ce a și determinat declanșarea acțiunilor de protest, care vor continua până la rezolvarea problemelor sesizate și demiterea actualului ministru al Justiției”, se arată în comunicatul de presă.

Calendarul acțiunilor de protest va fi continuat după greva japoneză cu pichetări, proteste în stradă, acțiuni în justiție și plângeri penale, mai avertizează sindicaliștii.

Share this post: