Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vor să cumpere clubul de fotbal Viitorul Constanța de la Gheorghe Hagi

Dragoș și Adrian Pavăl, frații din spatele Dedeman, vor să achiziționeze 49% din clubul de fotbal Viitorul Constanța, fondat de Gheorghe Hagi în 2009, potrivit Gazetei Sporturilor.

Cele două părți ar fi purtat mai multe runde de negocieri, iar tranzacția are șanse mari să se realizeze. Valorea tranzacției nu sunt cunoscute, însă în urmă cu doi ani Gheorghe Hagi a negociat cu mai multe fonduri de investiții vânzarea pachetului de 49% din acțiuni, în schimbul căruia cerea suma de 10 milioane de euro.

Clubul lui Gheorghe Hagi a obținut rezultate sportive foarte bune în ultimii ani. În 2017, a reușit să câștige campionatul și Supercupa României, iar anul acesta Viitorul Constanța are șanse să termine pe locul al treilea. De asemenea, în ultimii doi ani, echipa a evoluat și în competițiile europene.

Contactat de GSP, Cristian Bivolaru, directorul general al Viitorului, a răspuns: „Noi am avut în trecut o colaborare foarte bună cu cei de la Dedeman. Mai departe nu știu despre o colaborare de genul ăsta. Dar e posibil! Cine știe?”.

Cu o avere de aproximativ 1,2 miliarde de euro, potrivit estimărilor Capital, frații Pavăl sunt deja implicați pe scena sportivă. Dedeman o sponsorizează din 2014 pe jucătoarea de tenis Simona Halep, contract care se ridică la 500.000 de euro anual. De asemenea, compania fraților Pavăl mai sponsorizează din 2015 și Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR).

Gazeta Sporturilor mai precizează că Gheorghe Hagi exclude vehement varianta de a ceda pachetul de control, planul său fiind de a rămâne acționar majoritar cu 51%, iar restul ar urma să fie deținut de cei doi oameni de afaceri.

Viitorul Constanța a avut, în sezonul trecut, venituri din exploatare (nu sunt incluse sumele din transferuri) de circa 3,2 milioane de euro și a obținut un profit de 400.000 de euro, după plata taxelor, arată o analiză KPMG. Sursele de venit ale echipei lui Hagi au fost drepturile de televizare a meciurilor (75% – 2,4 milioane de euro), contractele de publicitate (18% – 0,6 milioane de euro) și vânzarea de bilete (7% – 0,2 milioane de euro).

În sezonul 2016-2017, Viitorul a vândut mai mulți jucători de pe urma cărora a obținut suma de 5,4 milioane de euro, potrivit informațiilor de pe Transfermarkt.com, cea mai cunoscută bază de date cu transferuri din fotbal. (sursa: gsp.ro)

Share this post:

Vezi comentariile (2)