FOTO – Două persoane rănite grav după ce un BMW s-a făcut praf la ieșirea din oraș – UPDATE

UPDATE: Cele două persoane care au ajuns la spital sunt: șoferul de 22 de ani și prietena lui, o fată de 19 ani. Tânăra nu a rămas internată, însă băiatul are răni grave.

A intrat în stop cardio respirator și a fost resuscitat. Medicii de la Spitalul Județean de Urgență spun că are politraumatisme grave, traumatism cranio-cerebral, traumatisme la coloana cervicală, fracturi la gamba stângă, multiple fracturi costale, iar una dintre coaste a perforat un plămân.

Primele indicii ale celor de la Rutieră arată că totul s-ar fi produs pe fondul vitezei. „A intrat pe contrasens, a pierdut controlul volanului și a izbit violent un copac. Facem cercetări în continuare pentru a identifica exact cauzele producerii accidentului. Din cauza rănilor, șoferul nu a putut fi testat cu aparatul alcooltest, dar au fost recoltate probe de sânge”, a declarat subinspectorul Măriuca Amariei, de lanInspectoratul de Poliție Județean Bacău.

Știrea inițială:
Accident duminică dimineață în partea de sud a orașului Bacău. Poliția, Pompierii și Ambulanța au intervenit pe Calea Republicii pentru a salva viața a două persoane. Una dintre victime a rămas încarcerată între fiarele contorsionate și fost nevoie de intervenția celor de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență.

Vom reveni cu amănunte.

Share this post:

Vezi comentariile (1)