EXCLUSIV! Bacăul va avea doi subprefecți. Propunere surpriză a PNL pentru postul nou creat

Prefectura județului Bacău va avea în câteva zile doi subprefecți. Măsura a fost aprobată de Ministerul Afacerilor Interne și vizează toate prefecturile din țară. În Bacău, un post este ocupat deja de reprezentanta ALDE, Luminița Maricica Coșa, iar al doilea post de subprefect va fi ocupat de un consilier județean PNL, care este și directorul unei firme a Primăriei din Comănești.

Mihai Mititelu (dreapta), în Consiliul Județean Bacău

Pentru Ziarul de Bacău, prefectul Liviu Miroșeanu a confirmat schimbările în organigrama instituției, care „fac parte din procesul de reorganizare a Ministerului Afacerilor Interne”. De asemenea, în Codul Administrativ este prevăzut ca prefectul să fie ajutat de doi subprefecți. Prefectul Miroșeanu a precizat că nu știe cine va fi numit în funcție, și că așteaptă dispozițiile de la minister.

Prefectura Bacău a mai avut doi subprefecți, în 2008-2009, când prefect a fost Dorian Pocovnicu, iar subprefecți, Tudorița Lungu și Claudiu Bălan. După ieșirea PSD de la guvernare, în 2009, al doilea post de subprefect a fost scos din organigramă.

Acum, potrivit surselor Ziarului de Bacău, al doilea post de subprefect al județului va fi ocupat de Mihai Mititelu, în vârstă de 32 de ani, consilier județean PNL și director al Apa Serv Trotuș SRL, firma Primăriei Comănești amendată pentru poluarea Trotușului. Dacă se va produce numirea, Mititelu va ajunge să conducă Prefectura Bacău, locul în care se primesc periodic reclamații referitoare la problemele de mediu create de firma Primăriei Comănești.

Mihai Mititelu a confirmat cu jumătate de gură informația, susținând că nu vrea încă să facă vreun comentariu. „Nu am aceasta confirmare încă, deci as prefera sa nu comentez”, a spus Mititelu.

Vezi comentariile (7)

  • Păi,nu are și el nevoie de salariu "Mititelu"?... Doar plătim impozite mai mari anul acesta ! Cum de suntem răutăcioși, noi contribuabilii ?!...Ne putem aștepta să numească și al treilea subprefect !!!...

  • Cu sustinerea asta pentru ,,otrava,, primarul de Comanesti, Miron , si-a distrus toata imaginea. Halal PNL! Pare mai josnic decat se astepta electoratul ,,educat,, de dreapta.