Eșecul de la Insula de agrement blochează 40 de milioane de euro fonduri europene. Primarul Necula a primit 2 vești proaste

Primăria Bacău a primit azi două vești proaste de la Guvern: nu primește la rectificare cât a cerut (160 de milioane de lei), iar fondurile europene sunt total blocate pentru municipiul Bacău. Este vorba deste 40 de milioane de euro, care nu mai pot fi accesate de la Uniunea Europeană.  „Vestitorul” a fost, vineri, Dan Suciu, viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, venit în Bacău să verifice lucrările de la Rezerva de Apă și de la clădirea veche a Spitalului Județean.

Dan Suciu, viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării Regionale și Administraţiei Publice, a adus veștile proaste

Așa cum ZDBC a relatat, Primăria Bacău a solicitat de la Guvern aproape 160 de milioane de lei, cheltuieli de funcționare, care să acopere încălzirea pentru iarna viitoare, drepturile persoanelor cu handicap și însoțitorilor acestora etc. Cu 8 milioane de lei, municipalitatea intenționează să achite o datorie la MDRAP pe care Bacăul o are în urma eșecului proiectului de la Insula de Agrement.

Reamintim, pentru că fosta administrație și noua conducere instalată în 2016 nu a reușit în mai bine de 3 ani să finalizeze Insula de Agrement, trebuie returnați 8 milioane de lei decontați până acum din fonduri europene.

Pe șantierul Rezervei de apă, într-o atmosferă tensionată precedată de propunerea președintelui PSD, Dragoș Benea, de retragere a sprijinului politic pentru primarul social-democrat Cosmin Necula, vicepremierul a dat întâi vestea bună, anume că în circa două săptămâni se va face rectificare de buget și în mod sigur persoanele cu handicap și însoțitorii își vor primi banii. La nivel național, Guvernul are la dispoziție 1,4 miliarde de lei, pentru rectificare. Au urmat veștile proaste, nu se pot da prea mulți bani Bacăului, iar fondurile europene sunt blocate.

Dragoș Benea, europarlamentar, președinte PSD Bacău: „Să fim realiști și corecți cu băcăuanii. Domnul vicepremier a vorbit de un cuantum de 1,4 miliarde lei pentru rectificare, municipiul Bacău, care a avansat o propunere de aproape 160 de milioane de lei, aproape 12 la sută din întreaga sumă, nu poate aștepta o asemenea cifră, cu atât mai mult cu cât, la capitolul Dezvoltare este trecută suma de 8 milioane de lei aferentă Insulei de Agrement. Deci aceea este «investiția» Primăriei, suma pe care o are de achitat drept corecție. Eu nu cred că Guvernul poate da 8 milioane de lei pentru a deconta ceea ce trebuia atras prin fonduri europene. Dacă așteptăm ca Guvernul să ne aloce 160 de milioane de lei, suntem incorecți și nesinceri.

Primarul Cosmin Necula: „Sunt o serie de capitole bugetare, în care se includ aceste creanțe, așa cum sunt considerate de MDRAP, dar Ministerul de Finanțe, care a dat un certificat alb, curat, nu le consideră creanțe – zero datorii pentru municipiul Bacău. În problema Insulei de agrement, în acest moment ne aflăm într-o procedură litigioasă. Avem speranțe la instanța de judecată, așa cum am câștigat peste 3 milioane de lei despăgubiri de la vechiul constructor, care și-a bătut joc de proiect. Diferența între 160 și 8 milioane de lei sunt cheltuieli de funcționare pentru Primăria Bacău. În acest moment, avem un capitol de 35 de milioane de lei investiții, la care se lucrează. Numai 70 de milioane de lei le reprezintă cheltuielile cu termie până în martie anul viitor. Deci capitolul Dezvoltare îl avem acoperit, principala solicitare este la capitolul funcționare. Dar fiecare ban e bine primit, sperăm că locuitorii municipiului vor beneficia de banii pe care-i merită”.

Vicepremierul Daniel Suciu: „Să fim foarte pragmatici și preciși, de suma de 1,4 miliarde de lei trebuie să beneficieze 3.300 de localități din România. Îmi este foarte greu să cred că 12 la sută din această sumă va merge la orașul Bacău. Din câte știu, vor fi acoperite drepturile salariale la capitolul pentru persoane cu handicap și însoțitori. Nu se semnează proiectele pe finanțare europeană nu din cauza MDRAP. Regulamentul Comisiei Europene și două acte normative din România nu ne permit să semnăm contractele, deoarece Primăria Bacău are la noi un debit de 8 milioane de lei. Până nu se plătesc acești bani, nu se semnează niciun contract pe fonduri europene”.

Ulterior, pe șantierul de la Spitalul Județean, europarlamentarul Dragoș Benea, liderul PSD Bacău, a apreciat că „vinovați de situație sunt Primăria Bacău și incompetența unor funcționari”. Potrivit lui Benea, în iulie, la rectificarea bugetară, Consiliul Local ar fi trebuit să aprobe plata, pentru că litigiul durează și în acest timp nu se pot semna alte contracte.

Primăria Bacău anunța la începutul anului că pregătește nouă cereri de finanțare, ce vor fi depuse pe Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ.

Vezi comentariile (5)

  • Este comic si tragic. Vaporul se scufunda, "capitanul" a luat singura barca de salvare si a plecat la UE iar ceilalti din CL se cearta intre ei cu mandrie izvorata din "democratia de partid"dand vina unul pe altul poate mai pot tine vaporul pe linia de plutire.

  • Evident ca prioritara, de importanta maxima, ramane finalizarea Rezervei de apa. Cat despre Insula...povesti. Si centura va fi gata mai repede decat lucrarile la asa- zisul loc de agrement.
    Orasul nu mai are nicio atractivitate la acest moment si nu exista oameni care sa stie sa-l gospodareasca.

  • Abia acum se vede cât de competent este dl. Mocheta.....proiecte, șantiere, parcări, spitale, insula de agrement, rezerva de apă....nu te-a durut gura in campania electorala să promiți....sa te lauzi ca vei face.....a ajuns timpul decontului.....urmează alegerile locale....
    Poate așa o să înțelegi proverbul românesc..."gura bate c...ul".......
    P.s. Sunt sigur că dl Mocheta nu va înțelege nimic!!!!

  • Un incompetent de primar si turma lui de functionari a adus orasul instadiul asta!! Nici o lucrare nu a finalizat, si el tot cere bani?! Se vede de la intrare in oras ca nu avem un buna administrator!! Cat de ipocrit este...vorbeste de banii bacaoanilor ca si cum el ne reda noi toate taxele platite, ne agaseaza cu somatii peste somatii, a stricat spatiile verzi sa faca parcari cu plata!! Peste tot ai ceva de platit! In curand platim si aerul in Bacau, ca in rest cam tot platim pt nimic in schimb! Un hot! Demisia! Dat afara ca sa putem respira!