Efectul „Colectiv” în Bacău: 100 de controale în weekend, 30 de sancțiuni. Jumătate dintre localuri n-au mai deschis

În weekendul care a trecut, pe tot teritoriul județului, polițiștii, jandarmii și reprezentanții ISU Bacău au făcut peste 100 de controale în locurile destinate publicului. Acțiunea s-a făcut la solicitarea prefectului Dorian Pocovnicu, în urma catastrofei din Clubul Colectiv, și a vizat în principal respectarea normelor PSI, dar și celelalte obligații legale.

Jumătate dintre controale s-au făcut în mediul uban, jumătate la țară, și s-au soldat cu circa 30 de sancțiuni (avertismente și amenzi). Bilanțul va fi cu totul altul începând de mâine, deoarece unii administratori de localuri publice au fost chemați la ISU Bacău cu actele, pentru verificări. „Vor fi închise cele fără autorizații de funcționare, iar același lucru se va întâmpla pe viitor cu cele care nu se pun în legalitate”, a declarat pentru Ziarul de Bacău prefectul Dorian Pocovnicu.

O situație deloc de neglijat, care arată proporțiile nerespectării prevederilor legale, a fost constatată de inspectori pe teren, unde jumătate dintre locurile vizate au fost închise. „Nu cred că au închis pentru doliu…”, a apreciat prefectul.

Prima măsură luată azi la Instituția Prefectului Bacău a fost o solicitare adresată primăriilor din județ, care să transmită toate autorizațiile acordate unor societăți comerciale care lucrează cu public. „Dorim ca ISU Bacău să verifice în maximum 24 de ore corespondența între datele primăriilor și documentația existentă la ISU. Unele primării au dat autorizații pe baza declarațiilor pe proprie răspundere a administratorilor, dar nu a mai anunțat nimeni ISU. S-ar părea că sunt foarte multe situații de acest gen”, a precizat Pocovnicu.

„Cât timp am atribuții de prefect, aceste acțiuni vor continua în regim accelerat, pentru că, mai mult decât orice pe lume, importantă este viața”, a mai anunțat prefectul Pocovnicu. Ela mai spus că inspecțiile nu au plan de amenzi. De asemenea, „nu sunt verificați doar cei «amărâți», ci și cei «șmecheri»”.

Vezi comentariile (9)

  • spaga-i spaga cetateni bacauani.gropile nu sunt semnalizate ca tovarasii consilieri au averi din furat.restaurantele,acoperisurile blocurilor,etc.
    acest oras vanat de psd si escrocii de tovarasi ai psd nu va fi curat,linistit pana nu intra la parnaie excrocii astia.
    cainii maidanezi sunt ca trupele de mercenari,cine scapa sa fie fericit.pe traseul lui milcov unde se afla unitatea de pompieri sunt santuri ca sa ajuns la vegetatie si cred ca pompierii nu vor mai reusi sa iasa la interventii.
    oras corupt ,psd-ist

  • Ar trebui sa fie verificate si firmele care produc si au multi angajati, gen:
    1. Pambac, Agricola....
    2. Producatorii de mobila
    3. Restaurante si baruri
    4. Depozitele en-gros
    Etc....

  • Dezastrul de la Colectiv a fost rezultatul coruptiei si complicitatii functionarilor din primarie si din alte institutii. Mergeti in oras sa vedeti ce bodegi infecte sunt unele cluburi sau la salile de jocuri unde nu ai decat o usa de intrare si aia tinuta inchisa de paznic, poti controla si institutiile statului sa vezi pe unde mai sunt cheile de la usile de evacuare si daca mai sunt si multe alte lucruri, e rezultatul ipocriziei si incompetentei voastre, a neamurilor si clientelei politice care a parazitat complet orice urma de competenta si responsabilitate.

  • Daca era vizionar Domnu Prefect, se prindea de asta inainte de tragedia de la Colectiv nu-i asa? Cam tarziu Dom Prefect, tarziu. Egal cu zero.... Mai bine invatati-i pe aia care controleaza de la diferitele Autoritati sa nu mai caute prostii minore si sa urmareasca lucrurile importante care pot provoca lucruri grave...mai bine comunicati-ne de exemplu pentru ce s-au dat sanctiunile, ar fi interesant de aflat.

  • este f bine ca se fac controale - niciodata nu e prea tarziu pt a impiedica o alta tragedie...intrebarea e: cate controale s au facut, in Bacau, INAINTE de evenimentul din Bucuresti?

  • Pana nu vom incepe sa individualizam performanta nu cred ca se va face ceva in tara asta, in orasul asta! Degeaba se chinuie unul sa faca ceva daca restul stau pe margine si se fac ca nu vad! Trebuie sa dam deoparte si sa promovam ce-i bun iar restul sa-i scuipam afara ca pe maselele stricate! Intotdeauna cei care fac ceva vor fi si vizibili, si isi vor primi si meritele dar si supararile pentru cei care stau ascunsi si fac numai rau! Invatati oameni buni sa gasiti raul si sa-l starpiti!

  • pai, ar fi cam multe de verificat in acest oras...chiar si cum se asigura securitatea stradala...ati numarat vreodata maidanezii? ati avut curiozitatea asta?