Dragoș Benea, replică după atacul primarului din Comănești: „Viorel Miron se afundă în conflicte, după ce a pierdut competiția cu Moineștiul”

Acuzațiile dintr-o emisiune de televiziune formulate de Viorel Miron, primarul din orașul Comănești, județul Bacău, nu au rămas fără replică. Într-o luare de poziție, senatorul Dragoș Benea, PSD Bacău, îl acuză pe edilul din Comănești că a irosit șansa fondurilor europene pe Mediu și îl ironizează pentru pierderea competiției cu primarul din Moinești, dar și pentru obsesia cu „băieții deștepți”.

Senatorul Dragoș Benea și primarul Viorel Miron

Într-o emisiune de la Tele M, primarul Viorel Miron, a vorbit din nou despre problemele pe care le are localitatea Comănești în domeniul deșeurilor și al apei și canalizării. În opinia sa, toate relele i se trag de la „băieții deștepți” din Bacău și de la liderii PSD. Într-o tiradă contra unor dușmani pe care nu i-a nominalizat, edilul a dezvăluit că se simte în pericol și că se încearcă lichidarea sa fizică. Primarul s-a mai plâns că „vor să mă închidă, să mă scoată din joc într-un fel sau în alt fel!”.

Moderatoarea Tele M nu a pus întrebări suplimentare, iar edilul nu a putut fi contactat pentru a lămuri chestiunea inamicilor care ar atenta la integritatea sa fizică.

Benea: „Domnule Miron, ați devenit caraghios!”

În replică la repetatele acuzații ale primarului Viorel Miron, senatorul Dragoș Benea, președintele PSD Bacău, a făcut câteva precizări potrivit cărora Viorel Miron, prin comportamentul său, nu a pierdut doar fonduri europene pe Mediu, ci și competiția cu vecinii din Moinești.

„Acest decident politic din Comănesti, de 10-11 ani se tot victimizează că «baietii deștepți de la Bacău» îl tot împiedică în demersurile sale. Adevăru-i că orașul Comănesti este SINGURA localitate urbană din județul Bacău care nu a beneficiat de fonduri europene pentru investiții de mediu în alimentare cu apă-canalizare și gestionarea deșeurilor. Dau exemplul Moineștiului care din 2008 încoace, grație politicii bazate pe dialog, colaborare și parteneriat a atras fonduri europene și nu numai, de zeci de milioane de euro în diverse domenii”, a replicat senatorul PSD.

„În loc să recunoască faptul că a pierdut competiția atragerii de fonduri cu primarul Viorel Ilie, domnul Miron se afundă în conflicte, litigii, dispute din care de pierdut are numai comunitatea comăneșteană. Invidios pe traiectoria fulminantă a primarului Viorel Ilie care acum este și senator și ministru-punte în cabinetul Dăncilă (nu mai punem că are un succesor cu care face o echipă foarte eficientă pentru Moinești – primarul Vieru), începe să lanseze acuzații halucinante că se pregătește lichidarea lui fizică de niște «băieți de la Bacău»”, a comentat ironic Benea.

Liderul PSD Bacău i-a adresat și un îndemn primarului din Comănești: „Domnule Miron, dacă aveți indicii despre așa ceva, spuneți cu nume și prenume public sau sesizați instituțiile abilitate ale statului (e simplu, știți cărările…). Abandonați practica de a plăti amenzi din banii comăneștenilor, abandonați cele 2 societăți tip pușculiță pe care le manevrați prin cei 2 administratori exasperați de matrapazlâcurile pe care-i puneți să le execute. Puneți-vă la masa dialogului, a parteneriatului, nu amanetați viitorul comăneștenilor pentru interese personale, ambiții prostești și orgoliu nemăsurat”.

„Placa aceasta, cu «mafioții de la Bacău», s-a demonetizat și nu o puteți susține nicăieri oficial sau public. Am tot așteptat americanii de care spuneți de 10 ani să facă investiții, la Miercurea Ciuc sau Adjud văd că nu mai duceți gunoiul așa cum ați tot susținut 10 ani. Ieșiți din lațul pe care singur vi l-ați creat și realizați că – cel puțin în disputa cu Moineștiul, deși startul dumneavoastră e din 2004, iar al echipei de la Moinesti din 2008 – ați pierdut pe toată linia”, a continuat senatorul social-democrat.

„Vă luptați degeaba cu un adversar imaginar, iar dacă nu este așa ieșiți public cu nume, prenume și sesizați ce a rămas nesesizat. Există soluții de rezolvare a problemelor cronice de mediu în Comănesti, dar în funcție de legislația românească și condiționalitățile derivate din accesarea fondurilor europene și nu în funcție de dorințele dvs personale. Îmi pare rău să vă spun, dar ați devenit caraghios cu toate aceste așa zise afirmații pe care le faceți și pe la colțuri și în fața mass-media”.

Marți, un nou episod al crizei deșeurilor în Comănești

După un control de câteva zile al ANRSC, primarul Viorel Miron (PNL) a părut convins că singura soluție pentru ca deșeurile să fie strânse din oraș și descărcate legal, la depozitul ecologic, este să înființeze un serviciu public specializat. Odată documentele de licențiere depuse de acest serviciu la ANRSC, activitatea de salubrizare s-ar fi putut desfășura câteva luni în legalitate, în așteptarea avizului de la București.

Primarul Miron a convocat pentru marți dimineață o ședință a Consiliului Local Comănești, în care a propus înființarea serviciului public local de salubrizare. Doar că la vot proiectul a fost picat de consilierii liberali controlați de primarul Miron, care au cerut timp de gândire. Scorul înregistrat a fost de 9 „abțineri”, ale liberalilor, și 5 voturi „pentru”, ale aleșilor social-democrați.

Vom reveni.

Share this post: