Dragoș Benea, critici pentru Primăria Bacău. Ce a spus liderul social-democrat despre alegerile locale din 2020

Eurodeputatul Dragoș Benea, președintele PSD Bacău, a criticat la radio Mesagerul FM conducerea Primăriei Bacău. Principalul reproș al lui Benea a fost că primarul Cosmin Necula nu s-a ținut de promisiunea din campanie și nu a schimbat organigrama instituției, ceea ce a dus la blocarea sau încetinirea unor investiții. În aprilie 2016, pe când era doar candidat, Cosmin Necula promitea ferm că prima măsură pe care o va lua ca primar al municipiului va fi schimbarea organigramei și organizarea de concursuri.

„Noi avem o cursă cu noi înşine, vizavi de promisiunile din campanie, din 2016. Aici e bătălia politică adevărată. Trebuie să avem explicaţii coerente pentru ce nu am realizat. Suntem departe de examenul electoral din iunie 2020. Misiunea mea ca preşedinte de filială este să aduc cea mai bună garnitură de 93 de candidaţi pentru primăriile din tot judeţul Bacău. Nu vizăm neapărat Primăria Municipiului Bacău. Evident, dorinţa şi validarea este să recâştigi alegerile. Dacă nu le câştigi înseamnă că ai avut o problemă în cei 4 ani”, a declarat Dragoș Benea.

Potrivit președintelui PSD Bacău, obiectivul este de a câştiga „peste tot”, deși „nu peste tot plecăm cu prima şansă”. Referitor la administraţia PSD, „primarul Cosmin Necula a făcut multă risipă de energie”, a apreciat Benea.

„Ştiu că şi-a alocat două treimi din timp Primăriei. Un reproş sincer este că organigrama primăriei trebuia modificată din temelii. Sunt directori de pe vremea administraţiei Liciu, Sănculache. Primul lucru care trebuia făcut era scoaterea la concurs a tuturor posturilor de conducere din primărie. Altfel, nu am ce îi reproșa”, a declarat Dragoș Benea.

Nu este prima oară când Benea critică public activitatea Primăriei Bacău. În urmă cu aproape un an, liderul social-democrat semnala blocaje la modernizarea străzii Aeroportului, cauzate de șefi de direcții din Primărie.

Primarul Cosmin Necula nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere.

Vezi comentariile (2)

  • Se vede ca vreti sa va spalati pe maini si sa spuneti ca n-aveti nici o vina desi l-ati sustinut si promovat pe acest post pe actualul primar.

  • Și-a alocat 2/3 din timp Primăriei si totuși nu se vede nimic....tragem 2 concluzii, ori 2/3 din timp sta cu degetul in nas si face bilute....ori 2/3 din timp se scarpină în partea dorsala, ca de pe urma dlui Mocheta nu se vede nimic.
    Mai bine lasă pe altul să se ocupe de oraș și el să-și aloce tot timpul pentru activitățile de mai sus.