Deputatul Ionel Palăr (PNL) critică alocările bugetare pentru județul Bacău: „Din nou, dispreț și bătaie de joc marca PSD-ALDE!”

„Locuitorii și investițiile din județul Bacău nu sunt o prioritate pentru Guvernul PSD-ALDE, iar cea mai bună dovadă o reprezintă alocările realizate în aceste zile pentru echilibrarea bugetelor cu sume defalcate din taxa pe valoare adăugată (TVA)”, consideră deputatul Ionel Palăr, președintele PNL Bacău.

Județului Bacău i-au fost repartizate doar 7,5 milioane de lei, în condițiile în care vecinii de la Neamț, cu o populație mult mai mică, au primit peste 10 milioane de lei. De altfel, o analiză comparativă cu județe din toate zonele țării, care au o populație similară cu cea a Bacăului, arată că „am rămas la coada clasamentului” în ceea ce privește alocările bugetare: peste 14 milioane de lei la Arad, 13 milioane de lei la Argeș, aproape 15 milioane de lei la Mureș și peste 11 milioane de lei la Buzău.

„Devine evident că actuala conducere PSD a județului Bacău este incapabilă să dezvolte proiectele de care locuitorii au nevoie, de la infrastructură până la finalizarea investiției la ceea ce a fost Spitalul Municipal. Incompetența se regăsește în lipsa investițiilor, dar și în lipsa fondurilor care ar fi putut fi atrase de la București. Dacă nu ceri, nu ți se dă. Doar că mai trebuie să știi și ce să ceri. De fapt, să te preocupe dezvoltarea comunității pe care o reprezinți. Cum la fel de adevărat este că actuala conducere băcăuană a PSD-ALDE pare să nu mai aibă nicio trecere în interiorul propriilor partide. Oricum ar fi, imaginea este una sumbră: dacă nu s-au solicitat bani, vorbim despre nepăsare și neștiință. Dacă s-au solicitat și nu s-au alocat, vorbim despre lipsa de credibilitate a politicienilor băcăuani de la PSD și ALDE, în forurile de la București!”, susține deputatul Ionel Palăr.

Liderul liberal consideră că, pe de altă parte, la nivel local, conducerea județului Bacău continuă și de această dată „politica discreționară de repartizare a banilor, în funcție de culoarea politică a primarilor”. După ce aproape 40% din suma totală a fost alocată municipiului Bacău (2,8 milioane de lei), o parte dintre primarii Partidului Național Liberal „au fost din nou tratați în batjocură, de parcă nu ar reprezenta comunități, ci carnete de partid”. Este vorba, în special, despre primarii liberali ai comunelor lovite de catastrofele natural din vara anului 2018, care nici acum nu au primit fondurile necesare remedierii pagubelor. „Bătaia de joc a autorităților” continuă, potrivit lui Palăr, față de locuitorii din Măgirești (15.000 de lei alocați), Slănic Moldova (43.000 de lei) sau Pârjol (8.000 de lei).

„Este de-a dreptul sfidătoare decizia de a repartiza, în anumite comunități conduse de liberali, sume egale cu un salariu minim pe economie, cum se întâmplă în cazul comunei Izvorul Berheciului, cu o alocare de 2.000 de lei pentru echilibrarea bugetului”, apreciază deputatul PNL Bacău.

Exemplele pot continua cu Gura Văii, acolo unde primarul liberal solicită cu vehemență, de la Consiliul Județean Bacău, banii necesari pentru reparații la drumul de acces în comună, cu Itești, Vultureni sau Urechești, unde sumele repartizate demonstrează, încă o dată, „disprețul și nepăsarea actualei conduceri PSD-ALDE față de soarta locuitorilor județului și de nevoile lor reale”. (sursa: comunicat de presă PNL Bacău)