UPDATE, ora 17:00. Criza apei, ziua a șasea. CRAB anunță stadiul umplerii conductei de la Valea Uzului

UPDATE 19:00: Iată cum arată porțiunea din aducțiunea de apă de la Valea Uzului ce a fost reparată. Zona a fost inundată în timpul ploilor torențiale de joi după-amiază.

UPDATE, ora 17:00. La aceasta ora continua procesul de umplere a conductei de aductiune Valea Uzului – Bacau, anunta CRAB.

„Estimam ca in jurul orei 20.00, pentru tronsonul Valea Uzului – Moinesti, umplerea va fi finalizata. Programul de furnizare a apei potabile pentru maine, 20.07.2018, va fi in intervalul orar 06:00-08:00 si 18:00-20:00”, mentioneaza sursa citata.

Pentru ca in zona a plouat torential, CRAB a luat decizia suplimentarii masurilor preventive si va deplasa la locul avariei o macara care sa sustina conducta pe portiunea in care s-au facut sapaturi.

Vom reveni cu detalii.

Știrea inițială:

De șase zile, în Bacău se furnizează apă „cu porția”, după un program anunțat de Compania Regională de Apă Bacău. În unele zone, cele mai înalte, apa nu ajunge, dar sunt și băcăuani care ne-au semnalat că au avut apă, unii chiar toată ziua.

Mai mulți cititori ne-au solicitat lămuriri despre sursa acestei ape furnizate cu program, în condițiile în care de la Valea Uzului nu poate veni în Bacău niciun strop. În paralel, au apărut zvonuri despre „conducte secrete” care duc apa în zone favorizate. Am solicitat lămuriri de la Petruș Rădulescu, directorul tehnic al CRAB.

Pe scurt, sunt folosite câteva puțuri rămase în funcțiune și care au apă bună de băut în Gherăiești, Hemeiuș și Mărgineni. Din aceste zone se va alimenta și rezerva de apă ce se va construi în oraș, însă acum nu toate puțurile pot fi folosite ca sursă de apă, deoarece necesită investiții în demanganizare.

Astfel, în Gherăiești, ANL și parțial Șerbănești, ajunge apă din stația Gherăiești. „Apa din puțurile de la Gherăiești este foarte limitată, pentru că doar câteva puțuri pot fi utilizate”, a precizat directorul tehnic al CRAB.

În restul orașului, acolo unde ajunge, apa vine gravitațional din rezervoarele de la Barați, care sunt alimentate din „fronturile” de la Hemeiuș și Mărgineni. Și acolo, cantitatea este limitată.

Între timp, miercuri seara, s-a reparat avaria de pe conducta de la Valea Uzului și a început umplerea instalației, proces ce va dura până vineri seara.

Până atunci, CRAB anunță pentru ziua de joi, 19 iulie 2018 că programul de furnizare a apei potabile este 06:00-08:00 și 18.00-20.00, fiind posibil ca în zonele inalte ale municipiului Bacău (Republicii, Miorița, Energiei, Centru) apa să nu ajungă la etajele superioare.

„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat”, se precizează în comunicatul CRAB.

Vezi comentariile (87)

  • Ziua 6. Circula niste poze pe net, facute aseara la ora 22, cu o bucata de teava lipsa, inca nemontata. Posibil crabul minte din nou.

      • Radulescu a declarat azi ca la 22.30 au terminat, dar de fapt, din declaratia lui putem extrage adevarul. Au terminat la ora 4.

    • Dupa cum arata sudura portiunii (tronsonului ) de teva ce face racordarea intre cele doua diametre ma astept la o nou defectiune in aceiasi zona. Se vede clar ca treba este facuta de amatori si de sudori neautorati deci este o carpeala.

      • Iti spun eu ca sudura nu e facuta de nici un sudor amator , tu esti un inginer in fata calculatorului

        • Atunci,daca e bine facuta sudura,de ce nu avem apa nici astazi,vineri,20 iulie la 7 zile de la producerea primei avarii? De ce nu vine apa?Altadata venea mai repede dar acum tot vine...de fapt,nu vine nimic.

        • Asta e o strategie a primariei sa mai fure niste bani pe apa potabila dusa la prsotime. Intr.o zi trebuia remediata acea conducta cu o garnitura si 50 surubele .

        • @ Octav.
          Dl Octav ce ati facut acolo este o buleala si arata prostia ce exista in CRAB. In primul rand nu trebuia sa folositi teava trasa ci tot o reductie excentrica din fonta cu flase la ambele capete. Teava sudata este interzisa la asemenea lucrari iar improvizatia facuta pe picior si sudata este o mare carpeala. Tensiunile din metal aparute prin cordoanele de sudura vor face ca acestea sa creeze tot atatea zone periculoase unde teava va crapa in viitor.

    • E fix acelasi loc. Analizati un pic pozele, scara din stanga cu crenguta care atarna, petele pe peretele santului din spatele tevii,
      forma marginii santului-peretele apropiat. La ora 20.30 bucata aia era montata, la 22 nu!?

  • Daca toate asociatiile de locatari din Bacau ar conveni sa nu plateasca apa curenta pe ultimile 2 luni sa vedeti ce le mai pare rau de disconfortul creat!!!!Daca tot se dau civilizati, poate se anuleaza si platile la apa!!Macar pe vreo citeva luni, sa simta si ei lipsa macar a banilor ca asta ii arde cel mai tare!!!!

    • Pt ca au fost lasate de izbeliste si s-au colmatat. iar apa a devenit periculoasa pt consum...asa-i la noi...la fel si cu sistemul de irigatii...paragina,furat,dezmembrat si distrus. spurcata natie mai suntem!

    • Restul sunt colmatate... Și e nevoie de investiții pentru a fi aduse la stadiul în care să poți scoate apă. Partea bună e că la asta stăm bine, spre exemplu domn brașoveanu care a făcut o investițe acum de 14.610.089 lei din buget pentru catedrala ortodoxă, pentru niște ”lucrări”.

  • De fiecare data când a avut loc o avarie, m-am trezit luna imediat următoare cu factura mai mare... in loc sa nu existe nicio plata măcar pentru o luna, mi-a venit mereu mai mult...

    • M as duce personal cu factura de la apa direct la primarie sa o achite ei!!! Si toata lumea ar trebui sa faca asta!!!

    • Vom plati tot ce se cheltuie cu ocazia acestor reparatii, sa n aveti impresia ca vor reduce din profitul lor, mai ales ca si primaria este partener.Asta cu scuzele, nu mai tine, era o scuza pentru o zi, insa nu pentru o saptamana, asta i bataie de joc pentru locuitorii din Bacau.

  • Felicitari zdbc pentru corectitudinea informatiilor, pt seriozitate si pt profesionalism! Singurul ziar obiectiv, si in sprijinul comunitatii Bacauane!

      • Nu! Daca eram le spuneam personal, nu era necesar sa le scriu! Trebuie sa invatam sa apreciem sinceritatea atunci cand exista, mai ales ca e rar intalnita! Cititi desteptarea si vedeti diferenta!

  • Disconfort? Ăștia aduc ciuma si holera inapoi si numesc asta disconfort? Ce rahat de companie e asta care își bate joc de consumatori ? Nu cumva ar trebui sa fie administrată de primărie? Ar trebui data in judecata si primaria pt ca nu a luat atitudine dar si CRAB ul

  • cica in leontinesti comuna ardeoani, mamaia spune ca a aparut o mare balta, posibil de la conducta sparta, care s-a speriat si in februarie

  • De duminică dimineață nu curge nici măcar un fir de apă la robinet. Nu se respectă nici măcar programul. Cred că e cea mai gravă problemă din ultimii ani și din păcate cred că se va repeta. Proasta gestionare și lipsa transparenței administrației publice își spune cuvântul. Doar populația are de suferit și asta sper să fie lecție atât pt cei care vor vota la alegerile viitoare cât și pentru cei care nu se implică considerând că votul lor nu contează.

  • Domnilor de la ziar, de ce nu spuneți că sunt zone în oraș în care nu este apă deloc, nici cu programul ăsta pe care îl tot lăudați atât. Mii de apartamente nu au apă de 5 zile, iar cei de la CRAB mint cu nerușinare!

    • Dupa episodul asta sumbru, se pot stabili cu adevarat zonele defavorizate din oras. Nu stiam ca zona Nord este defavorizata, au construit astia blocul pe Kilimanjaro si fiind la o cota asa inalta, de aceea nu am avut apa la etajul 1, etaj superior si asta neicusorule.

This website uses cookies.

Read More