Criza apei în Bacău, ziua a cincea. Programul de furnizare și locurile de distribuire gratuită

Bacăul este în a cincea zi de la declanșarea crizei apei. Prima avarie, cea de sâmbătă, a fost reparată luni, însă marți problema a recidivat.

Într-o conferință de presă organizată marți la 12:00, conducerea CRAB declara că va dura 12 ore golirea instalației și alte 12 reparația, iar băcăuanii ar urma să aibă apă la robinete după alte 24 de ore, începând de joi, 19 iulie 2018.

În cursul serii de marți, CRAB a anunțat că manevra de golire a tronsonului Valea Uzului – Moinesti a început în jurul orei 13:00 și, imediat ce procedura va fi finalizată, se vor începe lucrările de remediere.

Compania de Apă a anunțat că programul de furnizare a apei potabile pentru miercuri, 18 iulie 2018, va fi între orele 06.00-08.00 si 18.00-20.00, fiind posibil ca în zonele înalte ale Municipiului Bacău (Republicii, Miorita, Energiei, Centru) apa să nu ajungă la etajele superioare.

„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat”, precizează CRAB.

Unde se distribuie gratis apă în Bacău

Comitetul Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Bacău a aprobat marți următoarele:

1. Distribuirea de APĂ POTABILĂ se face în 11 locuri din oraș:

– Biserica ”Fericitul Ieremia” – str. Digul Bârnat nr. 4;
– Direcția de Asistență Socială a Municipiului Bacău – str. Ștefan cel Mare nr. 17A;
– Poliția Locală a Municipiului Bacău – str. I. L. Caragiale, nr. 2;
– Biserica Ortodoxă ”Sf. Nicolae” – str. B-dul Unirii, nr. 4;
– Teatrul Municipal Bacovia – str. Iernii, nr. 7;
– Primăria Municipiului Bacău – str. Mărășești nr. 6;
– Biserica Ortodoxă “Sf. Dumitru” – str. Narciselor nr. 2;
– Primăria Municipiului Bacău sediul Serviciului Public de Evidență a Persoanelor – str. Henri Coandă nr. 2;
– Școala Gimnazială ”Octavian Voicu” – str. Bicaz, nr. 17;
– Colegiul Tehnic de Comunicații N. V. Karpen – str. Mioriței, nr. 76 bis;
– Centrul de Zi ”Clubul Pensionarilor” – str. Aleea Ghioceilor, nr. 2 A.

2. Distribuirea de APĂ NEPOTABILĂ se face în 40 de locuri, prin suplimentarea celor deja existente din oraș, respectiv:

– str. Aeroportului intersecţie cu str. Republicii;
– Complex Aviatori;
– zona Narcisa – Potcoava;
– Piaţa Sud;
– str. Cornişa intersecţie cu str. Pictor Andreescu;
– Pasaj Muncitorul;
– str. Alexandru cel Bun (magazin Adriatica);
– str. Mihai Viteazu (Biserica ortodoxă „Sfântul Nicolae”);
– str. Neagoe Vodă intersecţie cu str. Martir Horia;
– str. Ştefan cel Mare (zona mall);
– str. Aprodu Purice (staţia de autobuz);
– str. Gării (magazin Evrika);
– str. Electricienilor (locul de joacă pt copii);
– str. Republicii (Bartolo);
– str. 9 Mai, nr.78 (zona ING Bank);
– str. Mioriţei – stație de autobuz PTTR;
– Piaţa Nord;
– CFR Piață;
– Colegiul N.V. Karpen.

Vom reveni cu detalii.

Vezi comentariile (41)

  • Pe Vasile Alecsandri 39 nu a curs absolut deloc apa. O minciuna 2 h /zi. In blocuri sunt majoritatea batrani si nu pot cara apa. Sunt disperati saracii!! Faceti urgent ceva.

    • Cam tarziu sa fie disperati. Trebuiau sa faca asta in ultimii 30 de ani.
      Crabul a renuntat sa mai ofere informatii pe siteul lor. Nu e mare paguba ca oricum minteau de ingheta si ultima picatura din lacul de la v uzului.

      • Competiția și licitațiile sunt cele mai păguboase aduse serviciilor publice și consultațiile străine pe plan local și național. Se vede cum ne-am dezvoltat în acești aproape 30 de ani de politică democratică . Se pune cele mai ieftine materiale mai puțin mai rezistente, să aibă profit mare și mai dă din bani celui de la aprobarea contractului etc. ca să aibă de lucru din nou și nu respectă propunerea arhitectului. Exemplu este cu acel constructor străin Bechtel care a plecat cu banii și noi am rămas fără autostrăzi. Cine acceptă contractul nu este atent la ce cuprinde în el. Așa și aici a fost consultant Olandez și se vede rezultatele. Banii Europeni și ai plătitorilor de impozite sau dus pe apa sâmbetei. În loc să punem oamenii buni și competenți în construcții românești și responsabili pentru lucrarea pe care a preluat-o fără licitații. Pe timpul lui Ceaușescu cine era responsabil de o construcție și nu era executată corect, putea să își piardă libertatea. Acum nu răspunde nimeni cu pierderea libertății dar bani au luat. Aducem pe diverși neaveniți care nu cunosc aproape nimic de obiectivul contractat și pus la dispoziție de serviciile publice locale și naționale. Așa că un obiectiv propus și este pus la licitație, se pierde mult timp în justiție până când va începe lucrarea. După care nu face lucrare de calitate.

    • Apoi ei oricum au votat cu Ciuma Rosie ! Asta au votat asta au ! Sa se spele cu ei pe cap ! Isi merita soarta !

    • Clar ca este in totalitate vina primarului, cu cati oameni are primaria + CRAB in 5 zile se putea construi o conducta noua.
      Eu nu inteleg daca conducta este avariata si se lucreaza la ea cum se poate furniza apa 1-2 ore pe zi? De unde vine apa care este furnizata cu portia si care ajunge doar la o parte din populatie.

  • Apa distribuita nu e gratis.Costa 32000 euro,bani din buzunarul nostru.Apa pe care noi platim 3,8 lei pe 1000 litri,ei ne-o dau cu mii de euro.Si nici nu e potabila toata.
    Voi sesiza DNA ul.

  • Cand va fi demisa conducerea CRAB?Toata conducerea trebuie demisa, plus consiliul de administratie!

    • "Ne cerem scuze pentru disconfortul creat." (CRAB)
      Salariile le iau majorate, integral insa sarcinile de serviciu nu sunt indeplinite.
      Iata de ce se doreste si abrogarea articolului 298 din Codul Penal privind neglijenţa în serviciu, care prevedea că: ”Încălcarea din culpă de către un funcţionar public a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă prin aceasta se cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă”. Pai, in cazul de fata e vorba de afectarea intregii populatii a municipiului Bacau. Se impune cel putin o demisie in masa a conducerii CRAB. Iar in functii de conducere trebuie sa ajunga doar oameni competenti.

      • Exista oameni competenti in cRab? Ma indoiesc. probabil, singurii bine intentionati sunt simplii muncitori care trebuie sa execute orbeste dispozitiile managerilor. Oare Gaina ce mai face? I-o fi bine?

  • Tarziu au fost proteste... ziceam de duminica seara ca jumatate din oras trebuia sa fie in fata primariei. 3 zile mai tarziu au fost maxim 1000. Pacat.

    Sa vedeti cum va fi vandut CRAB-ul regiei de apa din Constanta...desi Apavital din Iasi (regie care facut investitii masive) ar putea prelua rapid Bacaul. Dar deh, politicienii locali se uita tot timpul spre sud si vad din Iasi un fel de inamic regional. Dar na sudul le ofera tot timpul doar promisiuni.

    • Sa protestam ca sa renuntam la CRAB si sa vina alta companie mai buna precum cea din Iasi! Pentru asta ar merita sa iesim in strada!Ne-am saturat de CRAB pana peste cap.Nu cred ca ajuta nu stiu ce demisie a directorului.Nu uitati ca si Gaina a fost demis si avarii tot au aparut. Nu s-a rezolvat nimic cu demiterea unui director.

  • Domnule Primar,
    Ieri, in conferinta de presa pe care ati tinut-o, i-ati solicitat directorului tehnic al CRAB demisia, din cauza faptului ca a fost presedintele comisiei de receptie al lucrarilor executate acum 8 ani la conducta care alimenteaza cu apa, municipiul Bacau. Dar, daca actionar majoritar la Compania de Apa este municipiul Bacau, cred ca puteti sa demiteti intreaga conducere a CRAB, nu sa asteptati ca ei sa aiba bunul simt sa-si dea demisia. Pentru ce s-a executat prost acum 8 ani, l-ati gasit vinovat pe directorul tehnic, dar pentru ce s-a executat prost la defectiunea produsa sambata, astfel ca marti suntem in aceeasi situatie ca sambata, cine raspunde? Doamna Director General nu are nicio vina? Care e rolul ei, in aceasta companie, in afara de acela de a-si lua salariul? As dori, domnule Primar, sa ma informati in calitate de cetatean al municiului Bacau, care sunt veniturile nete incasate lunar de la CRAB de intreaga echipa manageriala, atat conducerea executiva, cat si consiliul de administratie. As dori sa stiu studiile detinute de fiecare din aceste persoane si care au fost criteriile de numire in functie a lor. De asemenea, va rog sa ma informati, care va fi procentul de diminuarea a salariului persoanelor din conducerea CRAB, in luna iulie, tinand cont ca a doua avarie s-a produs ca urmare a executarii proaste a remedierilor la prima.
    Cu stima,
    un cetatean al municipiului Bacau, cu toate taxele platite

    • Petrus Radulescu asta e Director tehnic de vreo 15-20 ani. In aceasta perioada Bacaul este pe primul loc pe tara la numarul de avarii in reteaua de apa. Nu mai punem la socoteala ca apa din Bacau nu este potabila si nici nu a fost vreodata. In hartii da , este, cum este si DSV-ul (incompetent la toate nivelurile). Cum au receptionat lucrarea facuta de STRABAG si subcontractantul Hidroconstructia in 2011, cand d-nul Petrus era tot Director tehnic ?. Sa dispara toti umflatii si gusatii din companie. Cine este Nina Chiper, ce face si ce salariu are ?.

      • Răspuns la întrebarea dvs: Nina Chiper un director pe acolo la CRAB,de făcut.... nimic,salariul net peste 6000ron. Viață grea d-le.

  • Si totusi de unde este apa asta care curge cu program? De la Valea uzului nu are cum sa fie...

  • Stimati cetateni, ve rugam insistent ca apa in care splati vasele de la bucatarie sa o reutilizati pentru WC! Astfel putem sa fim mai eficienti cu resursele noastre de apa care stim cu totii, acum, ca sunt foarte limitate.
    Va multumim!

    • gresit, nu stiti nimic!
      apa folosita la bucatarie trebuie mai intai lasata la macerat 24 de ore, preferabil la soare, dupa care dusa la crab sa faca aia gargara cu ea.

    • sper ca glumiti..........e treaba fiecaruia cum o foloseste atita timp cit isi cara apa, indiferent de utilizarea ei

  • Scuzele nu tin loc de igiena, recomand conducatorilor din cadrul CRAB si Primarie sa circule cu autobuzul in orele de varf si sa adulmece mirosul, poate asa se va gasi o solutie si pentru "repetabila povara". De sambata seara in apartamentele mai sus de etajul unu din zona mai inalta a orasului n-a curs apa niciun strop si totusi in alte zone curge fara oprire. Oare suntem discriminati pentru ca stam mai la centru?

  • Un comunicat ceva ? Au reusit sa goleasca la timp? S-au apucat de reparatii? Care este stadiul ?

    • apabacau.ro :

      "... UPDATE Avarie - aductiune Valea Uzului - Bacau - 18.07.2018, ora 10.00

      18.07.2018

      Lucrarile de remediere a avariei produse in data de 17.07.2018 pe conducta de aductiune Valea Uzului - Bacau, au fost demarate la ora 20.00 si au ca termen estimat de finalizare 18.07.2018, ora 14.00.

      Ulterior, vor incepe manevrele de umplere a conductei de aductiune (aproximativ 48 ore).

      Va multumim pentru intelegere si ne cerem scuze pentru disconfortul creat!

      Vom reveni cu detalii...."

      • Cretinilor asta-i disconfort ?. Asta e crima dobitocilor si vitele trebuie spalate si adapate !.

    • 18.07.2018 Lucrarile de remediere a avariei produse in data de 17.07.2018 pe conducta de aductiune Valea Uzului - Bacau, au fost demarate la ora 20.00 si au ca termen estimat de finalizare 18.07.2018, ora 14.00. Ulterior, vor incepe manevrele de umplere a conductei de aductiune (aproximativ 48 ore). Va multumim pentru intelegere si ne cerem scuze pentru disconfortul creat! Vom reveni cu detalii.

  • O tara plina de prosti si hoti cu exceptia unor oameni cinstiti. Cum sa lasi tu atatia oameni , atatea zile fara apa ??!!? Trebuie sa ne spalam , sa tragem apa la wc , avem de spalat vase , de facut mancare ..cum ba ?!?! Se vede de ce tot pleaca romaniii in strainatate fie ei doctori, ciobani sau menajere pentru ca macar in strainatate nu exista asemenea bataie de joc si nici salarii de nimic ....ma c a c si p i s in pungi de acum si cand o sa dea drumul la apa le arunc in primarie ,....hotii si lenesi si mincinosi ..numai scuze cautati jegurilor penale ce sunteti...sa va ia dracu !!!!! reparati naibii odata ce e de reparat si dati drumul la apa !!

This website uses cookies.

Read More