Conflict în Consiliul Local Bacău: Blocul medicilor, folosit ca perfuzie politică UPDATE

Consiliul Local Bacău este scena unei dezbateri politice pigmentate de amenințări cu divorț definitiv, între majoritatea PNL și consilierii de la PSD, George Bogatu și Svetlana Zaharia. Cu toții au fost aleși pe listele USL, în 2012, dar drumurile li se despart acum, în pragul alegerilor din vara 2016. Cearta a pornit de la blocul medicilor.

Problema locativă se dezbate tot mai aprins, înaintea alegerilor

George Bogatu și Svetlana Zaharia au anunțat că vor demisiona din Consiliul Local, dacă blocul medicilor, construit de municipalitate special pentru medicii de la Spitalul Municipal, nu va fi folosit pentru personalul de la Spitalul Județean de Urgență.

Totul a pornit de la pățania unei doctorițe, Cornelia Dogaru, care a solicitat o locuință de la conducerea Spitalului Județean, unde tocmai câștigase un post, dar a fost „expediată” în altă jurisdicție, la Primărie, unde a fost refuzată pe motivul lipsei buletinului de Bacău. Cercul vicios este evident, nu poți avea buletin de Bacău fără o locuință în care să stai legal.

Doctorița Dogaru s-a adresat printr-o scrisoare deschisă chiar ministrului Sănătății:

„Va scrie medicul specialist in Boli Infectioase, Cornelia Dogaru, care de la 1 aprilie 2015, ar fi trebuit sa-si inceapa activitatea la Spitalul Judetean Bacau. S-a impus sa-mi amân instalarea, pentru ca nu am unde locui, iar autoritatile locale ma obstructioneaza si nu ma incurajeaza sa merg sa tratez copiii bolnavi din judet – este de notorietate lipsa cadrelor medicale in spitalele din România. Am depus o cerere pentru acordarea unei locuinte (de serviciu sau sociale) la Primaria Bacau stiind ca exista de câtiva ani un bloc ANL destinat medicilor care vor merge sa lucreze la spitalul din municipiu. Mi s-a raspuns ca nu am dreptul, deoarece nu am domiciliul in Bacau. Eu sunt tânara, am 30 de ani, doi copii si un sot, care urmeaza sa renunte la locul de munca pentru a ma urma pe mine la Bacau. Credeti ca se merita sa merg la spitalul judetean sa ma ingrijesc de copiii bolnavi? Stiu ca voi primi vreo 2 mii de lei, ca am fost umilita de autoritati, implicit de managerul spitalului, care m-a trimis la primarie, DAR mai stiu ca mi-am luat specialitatea cu 9.35, cunosc doua limbi straine si am niste competente care-mi permit sa lucrez in tarile din vestul Europei.”

Cercul vicios fiind complet, au apărut inițiativele politice, favorizate de prelungirea lucrărilor la Spitalul Municipal. După ani de subfinanțare, investiția a fost lovită și de ghinionul intrării în faliment a firmei care a făcut lucrările până acum. Prin urmare, pentru restul cât mai e de făcut până la finalizarea spitalului (reprogramată pentru 2016), acum se lucrează la inițierea unei noi proceduri de achiziție publică.

Între timp, cererile de locuințe se înmulțesc, iar blocul medicilor de pe strada Făgăraș le face cu ochiul multor solicitanți. Imobilul a fost preluat de la ANL în august 2009, când s-a decis prin hotărâre de Consiliu Local că beneficiarii celor 45 de apartamente vor fi doar cei care vor dori să lucreze la Spitalul Municipal Bacău.

După aproape șase ani, Organizația Municipală a PSD Bacău și-a pierdut răbdarea, nu e de acord cu așteptarea finalizării lucrărilor și cere schimbarea destinației imobilului de pe strada Făgăraș, în așa fel încât să primească locuințe și medicii de la Spitalul Județean. Argumentul principal este că printre pacienții din tot județul, se află și locuitori ai municipiului Bacău. Cererea este imperativă, urmând ca în caz contrar aleșii PSD să demisioneze din Consiliul Local.

Decizia a fost anunțată joia trecută, în conferință de presă, de deputatul Cosmin Necula, președintele municipalei social-democrate. Anterior, acesta a mai venit și cu ideea preluării Spitalului Municipal de către Guvern, dar totul a rămas în coadă de pește, Necula nu a fost confirmat și susținut de la Palatul Victoria.

„Din punctul nostru de vedere, nu putem sta cu acel bloc nefolosit de ani de zile. Spitalul Municipal este departe de a fi finalizat, iar noi credem că e incorect ca acel bloc să fie ținut degeaba, neocupat. Dacă majoritatea PNL din cadrul Consiliului Local nu va aproba propunerea noastră, aleșii PSD își vor da demisia din CL. Medicii de la Spitalul Județean de Urgență tratează, în proporție de 50 la sută, pacienți din municipiul Bacău, chiar dacă spitalul este județean. Noi credem că au dreptul la o locuință în acel bloc”, a afirmat deputatul Cosmin Necula, în fața presei.

George Bogatu, consilier local PSD, a confirmat decizia, pentru Ziarul de Bacău, dar a și nuanțat-o:

„Luăm în calcul și această măsură extremă, pentru că e normal ca de blocul preluat de la ANL pentru medici să beneficieze tot medici care au luat concursuri de stagiar la spitalele din Bacău. Este o decizie ce ține de Consiliul Local, care este administratorul domeniului public. Dacă acest proiect pe care l-am depus nu va fi finalizat în favoarea medicilor, luăm în calcul demisia. Noi, cei de la PSD, nu suntem genul de consilieri care să facem scandal fără să venim cu soluții viabile pentru oraș. Noi am susținut actuala administrație, că a fost USL, că n-a fost USL! Am susținut stadion, sala polivalentă, străzi. Dar dacă toate astea, din motive mai mult sau mai puțin obiective, stagnează, ne întreabă și pe noi lumea ce facem. Dacă nu se poate, ce rost are să mai stăm acolo, și așa suntem puțini, nu influențăm cu nimic. Ar mai fi o posibilitate, să se facă un holding Spitalul Municipal – Spitalul Județean, că la urma urmei, spitalele astea sunt tot pentru băcăuani. PSD va ieși cu totul din Consiliul Local și va încerca să spună «pe stradă» ceea ce vrea să facă”.

În ședința de la sfârșitul lunii trecute, consilierii PSD au citit proiectul de hotărâre referitor la blocul medicilor, urmând ca documentul să fie discutat și supus la vot în ședința de pe 5 iunie 2015.

Consilierii locali PNL nu și-au formulat încă un punct de vedere oficial. Pentru Ziarul de Bacău, Ilie Bîrzu, liderul de grup, a spus, în nume personal, că, dacă s-ar vota inițiativa PSD, Consiliul Local s-ar dezice de promisiunea de atragere a medicilor buni către Spitalul Municipal. „Din punctul meu de vedere, n-ar fi oportun chiar acum, înaintea dării în folosință a spitalului. Dacă renunțăm, scade atractivitatea Spitalului Municipal, nu le mai putem da medicilor locuințe”, a mai afirmat consilierul local.

UPDATE: „Distribuirea apartamentelor pentru medici către alți beneficiari încălcă legislația”, afirmă Primăria Bacău.

Într-un comunicat de presă semnat de primarul Romeo Stavarache, este prezentat punctul de vedere al Executivului local în problema blocului medicilor. Astfel, ideea vehiculată în ultimele zile de „un domn deputat PSD din Bacău”, de a repartiza locuințele destinate medicilor din blocul nr. 5 de pe strada Făgăraș 25, către alte categorii sociale, reprezintă un non-sens și o invitație către încălcarea flagrantă a legilor și a deciziilor Consiliului Local Bacău.

„Dorim să îl informăm pe domnul deputat, dar și publicul larg că, în anul 2009, consilierii locali băcăuani, inclusiv cei ai PSD, au aprobat Hotărârea de Consiliu Local nr. 226/30.07.2009, prin care municipalitatea a preluat de la Agenția Națională pentru Locuințe (ANL) București documentația și amplasamentul blocului nr. 5 de pe strada Făgăraș nr. 25 din municipiul Bacău, prevăzut cu 45 de apartamente, construite pentru «a fi atribuite specialiștilor din sănătate, angajați ai Spitalului Municipal Bacău».

Blocul de pe strada Făgăraș 25 are, prin urmare, o destinație clară: angajații Spitalului Municipal Bacău! Până la finalizarea spitalului și încheierea de contracte individuale de muncă, niciun apartament nu poate fi repartizat, iar încercarea de a forța acest lucru, așa cum dorește domnul deputat PSD, înseamnă, evident, o deviere de la scopul inițial și contravine legii. Aceste apartamente au caracter de «locuință de serviciu», definită extrem de clar de Legea 114/1996 ca fiind locuința destinată «funcționarilor publici, angajaților unor instituții sau agenți economici, acordate conform prevederilor legale»”, se arată în comunicatul de presă.

„În calitate de primar, mi-aș dori ca fiecare medic din oraș, indiferent că lucrează în sistemul public sau în cel privat, să primească o locuință de serviciu din fondul locativ, în semn de recunoaștere față de eforturile pe care le presupune această nobilă meserie. Din păcate, legislația nu permite unei municipalități decât administrarea unor imobile cu locuințe de serviciu destinate unor specialiști care au contracte cu municipalitatea, iar în acest caz punctual, personalului medical care va lucra la Spitalul Municipal Bacău. În acest context, demersul domnului deputat este unul demagogic și care ar încălca legile în vigoare. Este îngrijorător că un parlamentar al statului român, al cărui principal obiectiv ar trebui să fie elborarea de legi corecte, coerente și în spirit european invită, de fapt, la sfidarea legislației, din simple calcule politicianiste”, mai afirmă primarul Romeo Stavarache.

Vezi comentariile (8)

  • Stiu foarte multe,fara sa lucrez la primarie,spital,fara sa spal lenjerii straine si fara sa-i pup in "zone umbroase" pe PNL-isti,cum o faci tu. Nu am cersit,datorita demnitatii ,nimic,in ciuda studiilor superioare sau altor calitati. Tampit,Prost,Lipsit de virtuti am convingerea ca esti Tu (pari un mini-creier...in rest doar tu stii).

  • Fa, IOANA tu lucrezi ori la Primarie ori la Spital ca prea crezi ca le stii pe toate....s au speli lenjeria de paturi la spital..esti ori proasta ori tampita sa crezi ca doamna doctor nu are dreptate..sa te vad pe tine cu doi copii dupa tine ca te duci in alt oras cu serviciu ,daca stii ce i aia si sa patesti la fel ca ea

  • La salariul pe care il ridica lunar ( 2000 + aproape 4000 drept sporuri pentru conditii deosebite si garzi + spagi) doamna doctor,poate sa inchirieze un apartament si sa nu ceara locuinta pe motiv ca este medic,a incheiat studiile cu medie mare,cunoaste doua limbi straine...Oare sotul tot medic este? Nu au cu ce plati ratele unui imprumut la banca??!!! Astia viseaza huzur fara efort.Chiar ca le-a intrat in cap ca fara ei bietii bolnavi nu mai ajung la cimitir!Nu i se acorda prea mare atentie acestui caz? Sa fie trafic de influenta prin intermediul presei? Devine jenanta situatia stiindu-se cati nefericiti isi duc existenta in conditii mizere !!!!!!!!

  • Domnul Stavarache nu înțelege că invocă o lege care produce discriminare. Eu îl întreb: dacă legea produce nedreptăți sau este aberantă trebuie s-o schimbăm sau s-o lăsăm să producă în continuare nedreptăți?
    Discriminare este următoarea: Doi medici care merg în municipiul Bacău pentru a servi interesul public și care au aceleași competențe sunt tratați în mod diferit: dacă unul merge la spitalul municipal este privilegiat ( are dreptul la locuință de serviciu), iar cel care merge la spitalul județean este discriminat (nu are dreptul la locuință de serviciu).
    Absurdul situației este că spitalul municipal nu există ( nu este funcțional și nici nu se întrevede a fi), iar bolnavii din municipiu sunt tratați la spitalul județean, cum au fost de zeci de ani.
    Dl Stavarache invocă o aberație și mă mir că nu-i este rușine, pentru că dacă ar fi să invoci raționamentul lui ar trebui și conducerea spitalului județean să-i trimită pe locuitorii din municipiul Bacău la spitalul municipal.
    Ce spuneți d-le Stavarache este corect raționamentul?
    PS. D-le primar vă spun sincer că vă suspectez de rea-credință

  • Si doctorita si Stavarache si Necula au dreptate. Totusi Consiliul Judetean patroneaza Spitalul asa ca ei trebuie sa rezolve problema. In ceea ce inseamna prioritatile de atribuire a unei locuinte pt Spitalul Judetean si pt orice cetatean al orasului criteriile trebuie sa fie aceleasi.

  • Medicii sunt necesari,dar prezentarea situatiei da de gandit.Medicii nu sunt o prioritate absoluta mai ales daca avem in vedere felul in care se poarta,cei mai multi, cu pacientii.Acest medic nu are buletin de Bacau dar pretinde locuinta.Cunosc o familie ,cu copil mic,ce plateste lunar o chirie consistenta,chiar daca salariile le sunt mici.Lucreaza la SJU,de ani buni,au studii superioare,au tot dreptul sa fie tratati corect,ca si medicii,mai ales ca isi fac meseriile fara sa fie stimulati de spagi. Aceasta doctorita,daca pretinde ca e buna si pentru a lucra in Vest,sa ne demonstreze!! Daca era chirurg,as fi sustinut-o,dar,la sectorul infectioase sunt destui medici,chiar buni.Si apoi,ce atata discriminare: Sa primeasca locuinte de serviciu,toti salariatii spitalului ( in functie de criterii clare) Nu DOAR MEDICII,ca nu au mot in frunte!! Apoi,autoritatile locale pot cauta si alte solutii,nu se pot limita doar la un anumit bloc! Carcalete,ai un interes ori esti chiar tu "cretin"?

  • CINE DRACU VA ALES CA SUNTETI NISTE C.....I VREA ODOCTORITA SA LUCREZE IN BACAU SI VOI O ALUNGATI IN STRADA CU DOI COPII...CRETINI MAI SUNTETI

  • Nu-mi place de Stavarache, dar aici are dreptate. Deputatul Necula sa le ceara consilierilor judeteni de la PSD sa demisioneze daca Consiliul Judetean nu asigura locuinte pentru angajatii din subordine. Chiar asa, de ce Consiliul Judetean nu s-a gandit sa asigure locuinte de serviciu pentru doctorii de la Spitalul Judetean?