Colaborare peste Prut! Acord în premieră între spitalele din Moinești și Chișinău

Spitalul Municipal de Urgență Moinești și Spitalul Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail” din Chișinău au încheiat, în premieră, un acord de colaborare în vederea îmbunătățirii actului medical spitalicesc.

Mihai Ciobanu, directorul Spitalului Clinic Municipal „Sf. Arhanghel Mihail” Chișinău, și prof. univ. dr. Adrian Cotîrleț, managerul Spitalului Municipal de Urgență Moinești

Urmare a acestui acord se va realiza un schimb vast de experiență între cele două spitale în următoarele luni. Colaborarea va viza mai multe domenii, de la triajul pacienților și sistemul de management al calității serviciilor și până la chirurgie. Nu vor lipsi mesele rotunde și conferințele științifice pe diverse teme cum ar fi rolul comunicării, eticii și deontologiei în activitatea medicală.

De la ambele spitale vor participa în acest proiect atât medici și asistenți medicali, cât și personalul de la serviciile economico-financiare, de la Secția de Monitorizare Statistică Evaluare a Calității Asistenței Medicale, statisticieni și economiști.

“Am încheiat acest acord, în urma faptului că la ultimele trei ediții ale «Zilelor Medicale», Spitalul Clinic din Chișinău a venit mereu la noi cu o echipă complexă și și-a dorit acest schimb de experiență, ei venind cu această propunere. În octombrie, tot prin acest parteneriat, am fost și eu invitat de onoare la Congresul Internațional de Management Spitalicesc, care va avea loc la Chișinău”, a declarat prof. dr. universitar Adrian Cotîrleț, managerul Spitalului Moinești.

Colaborarea a fost parafată pentru o perioadă de doi ani, cu posibilitatea prelungirii acesteia. Deja, o echipă de 8 membri ai Spitalului din Chișinău se află la Moinești într-un prim schimb de experiență.

Spitalul municipal de urgență Moinești nu este la primul acord de acest gen cu spitale din afara țării, având la activ acorduri cu spitale din Israel și Ucraina.

Share this post: