Cinci localități fără energie electrică din cauza vântului


Vântul care a suflat în rafale în noaptea dinspre joi spre vineri a lăsat fără energie electrică cinci localități din județul Bacău. Scurta, Poieni și Păcuri sunt total nealimentate cu energie electrică, în timp ce Orbeni și Dofteana sunt parțial nealimentate. Conform informării DelGaz Grid, în total, 1.350 de consumatori sunt afectați.

Cei de la DelGaz au anunțat că se intervine cu trei echipe pentru remedierea avariilor.