Câți băcăuani s-au ales cu dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, în perioada stării de urgență

la finalul stării de urgență, după ce au tras linie, polițiștii băcăuani au raportat amenzi de peste 13 milioane de lei. Însă, pe lângă amenzi, mai mulți băcăuani s-au ales cu dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Dacă amenzile au fost declarate neconstituționale de CCR, dosarele penale „colectate” de băcăuani au rămas în vigoare. 

Foto – publika.md

„În perioada 16 martie – 10 mai, s-au întocmit 8 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, conform art.352 din Codul Penal”, a declarat insp.Cătălina Păduraru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Bacău. 

Potrivit datelor centralizate la finalul perioadei de urgență, polițiștii de la IPJ Bacău au aplicat în medie 117 amenzi pe zi, cu o valoare medie de 2.000 de lei, persoanelor care au încălcat regulile privind izolarea la domiciliu sau pentru nerespectarea interdicției de deplasare. În același timp, polițiștii de la Poliția Locală au aplicat în aceeași perioadă aproximativ 10 amenzi pe zi, cu o valoare medie de 500 de lei. 

This website uses cookies.

Read More