Bătaie cu sânge pe pereți între deținuți, sub privirile îngrozite ale magistraţilor. Instanța a decis pedepsele

Patru deţinuţi încarceraţi în Penitenciarul Bacău au fost condamnaţi pentru un scandal de pomină provocat într-o sală de judecată, unde în prezenţa completului de judecată au sărit la bătaie la un alt deţinut, pe motiv că „i-a turnat“, notează adevarul.ro. Cazul fără precedent în Justiţia din România a fost soluţionat de judecători după trei ani de anchetă şi judecată. 

Andrei Popiţanu are o condamnare de 21 de ani de inchisoare pentru crimă şi înşelăciuni

Cei patru deţinuţi, cu toţii aflaţi în prezent în executarea unor alte pedepse (crime, înşelăciuni prin metoda accidentul comise în spatele gratiilor etc), au fost condamnaţi de Judecătoria Bacău la câte cinci ani de închisoare fiecare, pedepse ce s-au adăugat la condamnările în curs. 

Cu toţii au fost găsiţi vinovaţi pentru săvârşirea infracţinilor de: răzbunare pentru ajutorul dat justiţiei, încălcarea solemnităţii şedinţei, tulburarea liniştii şi ordinii publice şi distrugere.

Atât inculpaţii, cât şi procurorii au contestat decizia instanţei de fond, o decizie definitivă în acest caz urmând a fi pronunţată de Curtea de Apel Bacău, după judecarea căii de atac.

Întregul scandal, de-a dreptul ireal pentru o instanţă de judecat, s-a petrecut pe 27 martie 2013 la Tribunalul Bacău. Aici aveau pe rol, procese, în calitate de inculpaţi/intimaţi, mai mulţi deţinuţi încarceraţi la Penitenciarul Bacău, printre care şi cinci escroci trimişi în judecată pentru infracţiuni de înşelăciune prin metoda Accidentul, fapte comise în timp ce se aflau în Penitenciar. 

Cum s-au petrecut faptele

Unul dintre cei cinci deţinuţi şi-a recunoscut faptele, alegând să fie judecat prin procedura simplificată a acordului de recunoaştere. Cu toţii se aflau în boxa arestaţilor din sala de judecată. În momentul în care deţinutul a anunţat că doreşte să conteste soluţia completului de cameră preliminară în dosarul ce-i viza, ceilalţi patru deţinuţi, printre care şi un criminal periculos, s-au năpustit asupra bărbatului care şi-a recunoscut faptele. 

”În timpul şedinţei de judecată, la interpelarea judecătorului, persoana vătămată a arătat că nu a formulat contestaţie împotriva încheierii de cameră preliminară în cauză. La scurt timp după ce s-a aşezat din nou pe bancă, deţinutul Popiţanu Andrei l-a lovit cu pumnul stâng în zona feţei, acesta agresându-l în continuare împreună cu deţinuţii Aniţi Petru Paul, Benchea Ianoş Bogdan, şi Benchea Adrian Radu, toţi lovindu-l cu picioarele.  Cei patru deţinuţi au reuşit să-l lovească de mai multe ori din cauză că gardul boxei deţinuţilor a împiedicat intervenţia agenţilor ce asigurau escortarea lor. Aceştia încercau să acţioneze din afara gardului împrejmuitor pentru a-i imobiliza pe agresori.  Din cauza busculadei create, gardul împrejmuitor s-a rupt şi a căzut la pământ, iar agenţii de escortă au reuşit să intervină în mod efectiv. După ce gardul a căzut la pământ, Benchea Ianoş Bogdan a dislocat un lemn din gard şi a încercat să lovească persoana vătămată, însă a fost împiedicat de un agent de escortă”, se menţionează în hotărârea instanţei.

La scenele violente asistau nu doar magistraţii din completul de judecată, ci şi numeroase persoane, părţi în alte dosare, care, de teamă, au fugit din sala de judecată. 

Citește articolul integral pe adevarul.ro.

Vezi comentariile (1)

This website uses cookies.

Read More