Avertizare meteo: urmează 2 zile cu vreme capricioasă și ploi torențiale

Meteorologii anunță vreme capricioasă și în intervalul 15-16 august, ora 09:00, unde, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă pot depăși 20 l/mp sau, izolat, chiar 40 l/mp.

Foto – Facebook

Vremea va fi instabilă şi în răcire, în aproape toate regiunile se vor înregistra ploi torenţiale, descărcări electrice şi căderi de grindină, informează ANM. Maximele termice se vor încadra între 20 şi 31 de grade Celsius, cu cele mai ridicate valori în sudul ţării.

Vineri maxima termică nu mai depăşeşte 29 de grade Celsius. Cel mai rece va fi în Transilvania unde se vor înregistra doar 20 de grade. Va ploua torenţial la munte şi în sudul ţării iar vântul va sufla cu putere în sud-vest, est şi la munte. În prima zi de week-end temperaturile vor creşte până la 31 de grade, iar ploile vor apărea doar în zonele montane.

Vezi comentariile (1)