A XI-a ediție a “Zilelor medicale ale Spitalului Municipal de Urgență Moinești”, gata de start

În perioada 7-9 iulie va avea loc cea de-a XI-e ediție a cunoscutei manifestări “Zilele medicale ale Spitalului Municipal de Urgență Moinești”. Programul cuprinde o serie completă de cursuri, workshop-uri și conferințe pe diverse teme medicale, susținute de medici cunoscuți la nivel național și internațional.

15 operații cu înalt grad de dificultate

Gazda evenimentului, dr. Adrian Cotîrleț, managerul Spitalului Moinești, a declarat că, așa cum ne-a obișnuit și la edițiile anterioare, au fost pregătite și o serie de operații de un înalt grad de dificultate. “Vor fi efectuate 15 operații de către medicii invitați la manifestări. Noi am pregătit circa 20 de pacienți, iar dintre aceștia, 15 vor fi aleși pentru operațiile ce vor fi susținute. Spitalul Moinești a investit mult în organizarea necesară acestor operații, care vor fi de un grad de dificultate ridicat, jumătate făcând parte din spectrul oncologic”, a declarat dr. Adrian Cotîrleț. Majoritatea pacienților sunt din județul Bacău, însă o parte sunt veniți și din Vrancea, Neamț și chiar Sibiu. Majoritatea intervențiilor chirurgicale vor fi transmise live în sălile de conferințe.

dr. Adrian Cotîrleț, managerul Spitalului Moinești

Ca o noutate față de anii precedenți, va exista și o sesiune a medicilor rotarieni. “Sunt circa 200 de medici rotarieni, iar o parte dintre aceștia vor participa la Moinești pentru a închega o serie de proiecte medicale, cu caracter social, între România și Moldova”, a mai spus Cotîrleț.

Programul Zilelor medicale ale Spitalului Municipal de Urgență Moinești