A scăzut dramatic nivelul apei la Poiana Uzului. CRAB anunță măsuri disperate pentru menținerea alimentării Bacăului

Băcăuanii vor avea în continuare presiune scăzută la robinete, din cauza secetei. Dacă până acum erau invocate lucrări la stația de la Barați și „risipa” pe care o fac cei care își udă grădinile, azi conducerea CRAB anunță că apa în lacul Poiana Uzului a scăzut atât de mult, încât nu mai poate fi transportată gravitațional până în Bacău.

Pentru Ziarul de Bacău, managerul Nina Chiper a anunțat că în mod normal, apa ajunge gravitațional în Bacău, la stația Barați, dar scăderea nivelului în lacul de la Poiana Uzului a impus activarea pompelor de la Moinești. „Din cauza pierderilor foarte mari de pe rețea, suntem nevoiți să pompăm mult mai multă apă decât ar fi necesar, în mod normal”, a precizat Nica Chiper.

De asemenea, pentru suplimentarea capacității de pompare a apei potabile în municipiul Bacău, miercuri, 11 septembrie, se va opri furnizarea apei în cartierele ANL Gherăiești și Șerbănești, între orele 8.00-16.00. Se vor face lucrări la stația de pompare Gherăiești.

„Este posibil ca la reluarea programului de furnizare a apei să apară fenomenul de turbiditate ridicată. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat!”, anunță CRAB.

Vezi comentariile (7)

  • In celalalt cotidian al Bacaului se relateaza faptul ca se executa lucrari de catre ABA Siret,de aceea a scazut nivelul apei din lac,in cotidianul Ziarul de Bacau se spune ca din cauza secetei,pe cine sa mai crezi?Oare cata rabdare mai au bacauanii?Oare pana cand vom fi mintiti si dezinformati?Ar fi timpul sa ne trezim din amorteala asta morbida!

    • Nene, daca matale vezi cuvantul seceta in articolul de mai sus, eu il mananc. Ori nu stii sa citesti, ori esti incapabil sa intelegi ceea ce citesti.

    • Jurnalism de provincie, greu sa mai crezi pe cineva, mai ales ca celalalt cotidian al Bacaului este ziarul de casa al celor care conduc momentan orasul si tara.

  • Auzi, "masuri disperate"! Mare scofala ca s-au pornit pompele de la Moinesti... Cand au mers 4 luni in continuu nu s-a mai panicat nimeni.