5.000 de contracte de muncă au fost suspendate în Bacău, în doar câteva zile

Patronii băcăuani preferă angajați autohtoni

Crește exponențial numărul persoanelor care nu mai au de lucru, contractele lor de muncă fiind suspendate de angajatori. Sunt în primul rând persoanele direct afectate de închiderea, prin decret, a restaurantelor, mall-urilor, afacerilor de îngrijire personală, cabinetelor de medicină dentară, urmate de liberii profesioniști și cei care lucrau în domenii considerate neesențiale acum. Dacă până acum două zile, numărul contractelor suspendate era de 2.000, astăzi, numărul crescuse la 5.000. 

În total, la acest moment, 10 la sută din contractele din județul Bacău sunt suspendate. „Din cele 119.500 de contracte, înregistrate la începutul lunii și până la zi, numărul contractelor suspendate este de 10.600, circa 5.000 fiind înregistrate numai în ultimele zile, de la declararea stării de urgență”, a declarat Dan Buftea (foto), purtător de cuvânt al Inspectoratului de Muncă Bacău. 

Din păcate, nu se știe câți vor avea și șomaj tehnic, Blocul Național Sindical atrăgând atenția că unii angajați au fost păcăliți să semneze concedii fără plată sau suspendări fără șomaj tehnic. 

„Angajații trebuie să fie foarte atenți ce semnează. În cazul unui concediu fără plată și angajatul trebuie să semneze, deci să ia la cunoștință. Nu mai poate reclama apoi, dacă a semnat. La șomajul tehnic, nu vor exista decizii individuale, ci una singură, colectivă, iar angajatorul dă și o declarație pe proprie răspundere”, a mai spus Dan Buftea.

Angajatorii care au fost închiși prin decret vor putea cere șomaj tehnic pentru toți angajații, dar cei care nu sunt în această situație vor putea cere șomaj pentru 75 la sută din angajați și doar dacă afacerea lor scade cu 25 la sută. 

Vezi comentariile (8)

  • Pe santierele private din oras se lucreaza de zor in continuare. Se aduc zilnic masini cu zeci si zeci de muncitori, din alte localitati, care se raspandesc prin toate zonele din cartiere, pe unde ridica dezvoltatorii blocuri noi. Nu au niciun fel de echipamente de protectia muncii, nu mai zic de protectie sanitara. Asta dovedeste ca oricat incearca autoritatile locale/centrale ca sa ne disciplineze, cand e vorba de bani, inchid si ele ochii.

    • Ce nesimtiti! Curat nesimtire in ziua de azi sa lucreze de zor. La puscarie cu cei care muncesc de zor!

    • Agresiunea zilnica a locuitorilor orasului, de catre aceste santiere, cu poluare, praf, zgomote, muncitori care injura, parcari ocupate, trafic supraintens sau blocaje in trafic iar mai nou cu orice lipsa de responsabilitate si respect fata de interdictiile legate de epidemia cu covit-19, nu presupune ca dezvoltatorii imobiliari vor impartii si profiturile cu locuitorii din proximitatea acestor santiere.

  • In general se suspenda contractele la privat, capusele de la stat or sa mai mearga o perioada din inertie dar or sa intre si acolo in colaps, practic privatul ducea in spate tot sistemul. Acum se vede cat de eficient este sectorul public, in principal sanatatea...imi doresc si sper sa ma insel.

    • privatul nu va mai duce nimic pt ca e pe butuci. pt ca guvernul are alte treburi. pt ca nu le pasa. pt ca nu au politici fiscale de ajutor real. asta au si urmarit. sa distruga privatul autohton. de asta au si fost pusi la conducerea tarii cei din pnl.
      o sa mai fie bancile si firmele care exporta profitul. alea primesc ajutor pnlist. in rest se aleaga praful. si se va alege. aveti ce ati votat.

  • Asta este abia inceputul tavalugului.Persoane care-I acuzau pe cei care cu eforturi mai incercau sa tina angajatii la munca peste 3-4 luni vor tipa ca patronatele,guvernul sa faca ceva !!! sa scoata tara din criza.Criza care va fi uriasa.Cartea jucata de Romania doar intr-o directive a fost cel putin depasita.Partenerii nostril vor avea probleme uriase. Italia,Spania vor fi aproape in colaps din cauza procentului mare pe care il are turismul in economie.Turism care se va duce la fund cel putin anul acesta.Economia noastra fiind legata foarte mult de vestul Europei,va fi imposibil sa nu avem problem.Ce trebuia facut,era sa tragem tare sa nu scapam autobuzul la vale.

This website uses cookies.

Read More