Escroci prinsi vinzind aur contrafacut

– doi barbati au fost prinsi in flagrant in timp ce incercau sa vinda la amanet o bijuterie contrafacuta – cei doi aveau un complice in persoana unei femei, iar cu ajutorul acesteia au mai pacalit si alte case de amanet din Bacau – escrocii sint cercetati in prezent pentru comiterea infractiunii de inselaciune

Administratorul unui amanet din municipiul Bacau a pus politia pe urmele a trei persoane care incercau sa vinda bijuterii din aur contrafacut. Ionut J., 34 de ani, a sesizat Sectia 2 Politie Bacau despre faptul ca la ghiseul societatii pe care o reprezinta au venit doi barbati care doresc sa amaneteze o bratara din aur, insa, bijuteria prezinta elemente de contrafacere. O patrula de siguranta publica s-a deplasat la fata locului si i-a identificat pe suspecti in persoana lui Dan C., 45 de ani si Mihai G., 25 de ani, ambii din orasul Comanesti, judetul Bacau.

„Din cercetarile efectuate a rezultat faptul ca cei doi s-au prezentat la magazin dorind sa amaneteze o bratara din aur, de aproximativ 21 de grame. La o atenta verificare, angajatii societatii au constatat ca obiectul respectiv, confectionat din aur, este umplut cu un metal de o calitate inferioara, fapt ce conducea la cresterea greutatii obiectului. Totodata s-a mai stabilit ca Dan C. si Mihai G., impreuna cu Florina C., 31 de ani, din Comanesti, nu sint la prima fapta de acest gen.

Cei trei au mai procedat in acelasi mod, amanetind si la o alta societate din Bacau trei obiecte, primind in schimb 7.700 de lei. Pe numele faptasilor a fost intocmit un dosar penal pentru comiterea infractiunii de inselaciune, iar cercetarile continua in vederea documentarii intregii activitati infractionale a suspectilor”, a spus inspectorul Narcisa Butnaru, purtator de cuvint la Inspectoratul de Politie Judetean (IPJ) Bacau.

Data fiind situatia de fata, politistii le recomanda angajatilor caselor de amanet sa verifice cu atentie obiectul prezentat pentru amanetare, tocmai pentru a nu cadea victime ale escrocilor. In cazul in care se constata o diferenta prea mare intre greutatea obiectului si greutatea aproximativa pe care ar fi trebuit sa o aiba acesta, angajatii socitatilor cu acest profil sa anunte imediat cea mai apropiata unitate de politie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>