EXCLUSIV! DNA Bacău a deschis dosar penal pentru Theaterstock

DNA Bacău anchetează modul în care s-au cheltuit fondurile publice alocate festivalului de teatru Theaterstock. Evenimentul s-a desfășurat în Bacău, în perioada 1-16 august 2015, și a fost organizat de Consiliul Local și Teatrul Municipal Bacovia.

Dragoș Pandele, viceprimarul Radu Ababei și Anca Sigartău

Dragoș Pandele, viceprimarul Radu Ababei și Anca Sigartău

Inițial, Consiliul Local Bacău a alocat 400.000 de euro pentru acest eveniment, însă ulterior s-au mai cheltuit în mod netransparent încă 32.000 de euro, pentru bunuri pentru care directoarea generală Anca Sigartău a fost deja reclamată la primărie de contabila instituției. Ulterior, o trupă de teatru din Germania a reclamat neplata unei facturi de peste 30.000 de euro.

Așa cum Ziarul de Bacău a scris pe parcursul unei serii de investigații de presă, conducerea Teatrului Bacovia nu a dorit să explice de ce a „circulat” aproape 200.000 de euro din fondurile publice prin Asociația Muze Colorate, ong nou înființat care a primit statut de coorganizator și care, acum, revendică în instanță încă 133.000 de euro.

Nu e clar nici ce s-a întâmplat cu banii sponsorilor, dirijați de conducerea Theaterstock către Asociația Muze Colorate, nici dacă Dragoș Pandele, asistentul financiar, personal și voluntar al Ancăi Sigartău, a luat legal comisioane de la ong-ul către care teatrul a virat aproape 200.000 de euro. De asemenea, conform Agenției Naționale de Integritate, Anca Sigartău a încasat ilegal bani din fondurile Theaterstock, aflându-se într-un posibil conflict de interese de natură penală.

Ziarul de Bacău a întrebat DNA dacă are pe rol un dosar referitor la o posibilă fraudare a fondurilor publice, cu ocazia Theaterstock. În răspunsul sosit, se confirmă existența dosarului penal și se precizează că, în acest moment, este începută urmărirea penală “doar cu privire la faptă (in rem)”.

Artizanii Afacerii Theaterstock nu au putut fi contactați, nici Anca Sigartău, managerul teatrului, nici viceprimarul Radu Ababei, semnatarul proiectelor de Hotărâri de Consiliu Local prin care s-au alocat fonduri publice.

7 păreri despre “EXCLUSIV! DNA Bacău a deschis dosar penal pentru Theaterstock

  1. Încercați și la biblioteca. Acolo este eminenta cenușie, necuratul din spatele invartelilor din oraș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *