Un muncitor de 56 de ani, angajat al unei firme de distribuție a geamurilor și oglinzilor din Bacău a suferit un accident de muncă, în data de 30 iulie. Evenimentul s-a produs în timp ce angajatul era angrenat în descărcarea sticlei și un motostivuitor aflat în trecere la acroșat, trecând cu o roată peste el. Muncitorul rănit a fost transportat cu o ambulanță la Spitalul Județean Bacău, unde a primit îngrijiri medicale. Diagnosticul pus de medici este „traumatism prin strivire gamba dreaptă, luxație șold stâng, fractură corp femural stâng traumatism prin strivire gambă și antepicior drept”. Bărbatul a rămas internat sub supraveghere medicală. Muncitorul a suferit grave leziuni la ambele picioare. În prezent, cazul se află în cercetare și la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bacău, care urmează să stabilească gradul de vinovăție a angajatorului. Cert este că administratorul societății riscă cel puțin amendă care va fi de minimum 8.000 de lei, pentru nerespectarea unor reguli de protecție a muncii. (Florentin RADU, Ramona IONESCU)
Lasă un răspuns