Onestiul va iesi din nou in evidenta, tot in mod negativ, in fata opiniei publice din tara si din Uniunea Europeana, dupa ce consilierii locali au aprobat, la sedinta de joi, o hotarire prin care ciinii fara stapin vor fi eutanasiati, pe baza unei act normativ vechi, care dateaza din 2001. Proiectul aprobat joi vizeaza infiintarea serviciului public de gestionare a ciinilor fara stapin din municipiu, precum si regulamentul de organizare si functionare a acestui serviciu. Initiat de viceprimarul Constantin Florian (PD-L), proiectul se bazeaza pe Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 155/2001, care permite eutanasierea ciinilor maidanezi, si nu face referire, nicaieri, la Legea nr. 9/2008, care interzice uciderea patrupedelor. Conform hotaririi aprobate de legislativul onestean, ciinii dusi la adapost vor fi ucisi dupa 7 zile, daca ei nu sint revendicati in aceasta perioada. Consilierul Nicolae Enache a solicitat scoaterea acestor prevederi din regulament, introducerea referirilor la Legea nr. 9 si adaptarea intregului act normativ la prevederile acestei legi. Astfel, Enache a mai cerut eliminarea paragrafului referitor la capturarea ciinilor prin folosirea tranchilizantelor, introducerea interdictiei de a separa puii de mame, permiterea reprezentantilor asociatiilor pentru protectia animalelor sa asiste la capturarea animalelor, sa ofere hrana patrupedelor si sa viziteze spatiile de eutanasiere si de depozitare a cadavrelor, precum si alte modificari ale regulamentului. Primarul Emil Lemnaru a incercat sa-l ia in ris pe consilierul Enache. Astfel, atunci cind consilierul a cerut sa fie introdusa prevederea legata de construirea unor custi din lemn, la adapost, primarul a intrebat: „De ce esenta sa fie lemnul ?”. Cind Enache a cerut introducerea paragrafului referitor la separarea ciinilor in timpul transportului catre adapost, Lemnaru a spus: „O sa le facem cusete !”. „Daca dumneavoastra nu iubiti ciinii, asta e altceva”, i-a raspuns Enache. Oricum, amendamentele aduse de avocatul Nicolae Enache nu au fost luate in seama, iar in favoarea proiectului privind uciderea ciinilor au votat toti consilierii, chiar si cei de la PNL, singura abtinerea fiind cea a lui Enache.
Indignare in rindul iubitorilor de animale
Reprezentantii asociatiilor pentru protectia animalelor s-au declarat indignati si oripilati de hotarirea aprobata pe consilierii locali din Onesti, pe care i-au numit „ucigasi cu singe rece”. Imediat dupa aprobarea hotaririi, a fost sesizata Federatia Romana pentru Protectia si Controlul Animalelor (FRPCA), de la Bucuresti. Mircea Serbanoiu, presedinte al federatiei, ne-a spus ca va ataca imediat hotarirea si ca ii va trage la raspundere, inclusiv din punct de vedere penal, pe toti consilierii locali care au votat in favoarea proiectului. „Au comis un abuz de putere, pentru ca au votat un act ilegal, intrucit Legea 9/2008, care e superioara si ulterioara ordonantei, interzice eutanasierea – ne-a declarat Serbanoiu. De plingere penala nu o sa scape acesti consilieri. Daca au votat ceva care incalca legea, atunci ei trebuie sa raspunda, pentru ca nu au nici imunitate, nici inamovibilitate. Noi vom face sesizare la prefectul judetului, pentru a nu da aviz de legalitate, si, in caz contrar, vom ataca hotarirea in contencios administrativ. Dar, chiar si la un singur ciine eutanasiat, noi vom face si plingere penala la parchet”. Presedintele FRPCA a mai spus ca „la Onesti e o mafie locala, iar primarul si celelalte institutii, inclusiv Politia si Parchetul, sint mina in mina”, motiv pentru care Mircea Serbanoiu a precizat ca va face si sesizari la procurorul general al Romaniei, precum si la organismele Uniunii Europene pentru protectia animalelor. (George MARTIN)
onestean a zis
Alooooooooo Primaria!!!!veniti in cartierele TCR,strada Marasesti si in zona Garii.Sunt in jur de 50 de caini care musca trecatorii.Si poate faceti ceva si cu tiganii care stau la Remat toata ziua si se iau de oamenii pasnici care-si vad de drumul lor…Acestia sunt mai periculosi decat cainii…
stelistul07 a zis
ati ajuns niste fiare, omorati niste biete animale care nu au nici o vina…. la adapost trebuie dusi nu omorati.
hai sa omoram si oamenii strazii, ca si ei umbla aiurea pe strazi si iti da in cap pe strada.
AAA a zis
si animalele au dreptul lor. dar am invatat sa ne comportam cu toti dupa oameni care s-au ales pe viata in fruntea orasului. de mult ar fi trebuit schimbati.
C a zis
nu va este frica ca incalcati legea scrisa pe fata si in mod flagrant? Nu mai vorbim de legea divina! Dar toate la timpul lor……….
daniela ... a zis
Ne-a ajuns dincolo de os scirba si dezgustul fata de actuala putere fesenista, abuzurile lor sint mai mari ca niciodata, si asa a fost de fiecare data cind la putere s-au aflat fesenistii. acest abuz al consiliului onesti este tipic pentru modul in care ‘alesii’ calca si ocolesc orice lege, ca sa-si impuna regulile lor idioate. tara condusa de o clica de hoti, asta sintem, asa ne vad si ceilalti din afara. o sa facem scrisori la parlamentul Europei, barometrul coruptiei e in crestere, parlament, justitie, toate sint profund corupte. onestiul are probleme serioase cu asemenea viceprimar care sfideaza legea.
e penibil, cum mint candidatii inainte de alegeri…. votati-ma pe mine, ca ma preocupa problemele voastre, stimati cetateni. cum calca ei in picioare orice promisiune cind se vad la putere!
toata sustinerea pentru organizatiile de protectie, si pentru corectitudinea ziarului. e foarte bine cum ati scris, sa vada toti, ca sa-i voteze si alta data pe acesti derbedei care-si zic consilieri. ce afacere aveti cu ciinii comunitari, tov florian? felicitari consilierului Enache pentru ca s-a delimitat si a luat pozitie fata de gasca consilierilor penali.
Sanda Capatina - Sibiu a zis
Sunt alaturi de dvs.domnule Serbanoiu ! Stiti mai bine decat oricine in tara asta sa luptati cu creaturi de acest gen!
Atrageti in fata judecatorului persoanele implicate,deja penale aflate din pacate la putere,care isi imagineaza ca HCL-ul lor jalnic va fi „inghitit” de lumea civilizata…..
Felicitari,domnule consilier Enache !
Va invit sa studiati HCL 378/2008 ,CIVILIZATA, a Primariei Sibiu acceptata si aprobata in unanimitate de lumea civilizata a frumosului oras Sibiu : populatie,consilieri locali si mult apreciatii viceprimar dna Astrid Cora Fodor si primar dl. Klaus Johannis.
In momentul de fata,de doua luni de zile,suntem intr-o ampla si puternica campanie de sterilizari in masa cu organizatia „Vier Pfoten” iar sibienii sunt mandri ca in sfarsit au sansa de a se numi UMANI si CIVILIZATI.
Domnule Enache personal va port gandul meu ales si va doresc succes deplin si traiesc cu nadejdea ca intr-o zi ne veti lua drept exemplu!
mdj a zis
hai noroc. daca tot omorati atati caini omorati si tziganii aia care fac legea in oras. ne-am saturat de ei, sau macar va rog sa ne dati dreptul sa ne aparam si ii rezolvam noi.
pacat de orasul nostru frumos
Casandra a zis
Mai incep consilierilor…mai incet….LEGEA nu este INCA in Vigoare…Legea 9/2008 ESTE INCA in vigoare si NU a abolit-o NIMENI…
PLUS ia citit voi legea noua, art 8.
8. Articolul 7 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 7. – (1) În termenul prevăzut la art. 4 alin. (1), câinii
capturaţi şi înregistraţi în evidenţele adăposturilor pot fi revendicaţi sau
adoptaţi după cum urmează:
a) în primele 7 zile lucrătoare de la data înregistrării
în evidenţele adăposturilor, câinii pot fi revendicaţi de către proprietari;
b) după expirarea termenului prevăzut la lit. a) şi
până la expirarea termenului de 14 zile lucrătoare, câinii pot fi 5
revendicaţi sau adoptaţi de către persoane fizice sau juridice, din ţară sau
din străinătate, în condiţiile legii;
c) revendicarea şi adopţia sunt gratuite.
(2) Câinii nerevendicaţi sau neadoptaţi vor fi
eutanasiaţi, în baza unei decizii emise de către o persoană împuternicită
în acest sens de către primar, în termenul stabilit prin această decizie.
Termenul va fi stabilit avându-se în vedere capacităţile de cazare şi
disponibilităţile bugetare. Acest termen poate fi modificat motivat.
(3) Decizia de eutanasiere se emite pentru fiecare câine
în parte, după ce se constată că au fost parcurse toate etapele prevăzute
de prezenta ordonanţă de urgenţă.
(4) Până la îndeplinirea procedurii de eutanasiere, câinii
pot fi revendicaţi sau adoptaţi.
(5) Cheltuielile necesare aducerii la îndeplinire a
procedurilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă se suportă din
bugetul local şi/sau din alte surse.”
DECI pentru FIECARE catel trebuie sa fie o decisie scrisa de la PRIMAR…dar mai este o PROBLEMA…veti putea fi raportati la EU pentruca incalcati prevederile Convetiei Europene pentru Bunastarea animalelor care a for RATIFICATA IN ROMANIA…ART> 13
Art. 13 aceasta conventie prevede: „Exceptiile la principiile stabilite in prezenta conventie, referitoare la capturarea, detinerea si sacrificarea animalelor fara stapan, nu pot fi admise decat daca acestea sunt inevitabile, in cadrul programelor guvernamentale de control al bolilor”. Asadar, nu se poate trece la sacrificarea animalelor fara stapan, fara sa existe un program guvernamental de control al bolilor. ”
PLUS, atentie veterinari UCIGASI de caini…veti fi raportati la CMVR si la Consiliul National Al Veterinarilor pentru ABATERE de la disciplina profesionala si va puteti PIERDE LICENTA
Codul Deontologic al medicului veterinar prevede, la art. 50: “Medicul veterinar se va abtine sa practice eutanasia, cu exceptia cazurilor cand aceasta pune capat suferintelor unui pacient IRECUPERABIL”. Deasemenea, Hotararea nr.24/03.12.2011 a Consiliului National al Medicilor Veterinari precizeaza ca eutanasierea efectuata asupra cainilor, IN AFARA DE BOLILE INCURABILE, reprezinta abatere disciplinara, fiind interzisa”.
Plus NIMENI in afara medicului veterinar NU poate efectua eutanazierea….toti primarii si toate consiliile care VOR INCEPE sa UCIDA CAINI…vor fi raportati direct la PARCHET, si DIRECT LA EU, si vor fi expusi pe internet…orasul lor va fi boicotat si reputatia lui si a locuitorilor va avea enorm de suferit.